Al doilea om în stat, Călin Popescu Tăriceanu, a postat pe site-ul Senatului un mesaj în care le cere senatorilor și deputaților “să refuze a se mai pronunța în vreun fel până la finalul legislaturii asupra cererilor venite de la DNA”.
“Dacă dosarele respective au așteptat atâția ani, înseamnă că nu este nicio urgență și ele pot să mai aștepte ca viitorul Parlament să se pronunțe”, este argumentul său.
Amintim că Tăriceanu și ALDE au votat sistematic împotriva cererilor DNA, indiferent că au fost pentru începerea urmăririi penale a unor foști miniștri sau a reținerii și arestării unor senatori.
Cel mai recent caz este cel a lui Gabriel Oprea, când Senatul a respins cererea DNA de încuviințare a începerii urmăririi penale a acestuia în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină. După protestul din fața Senatului a câtorva mii de bucureșteni, Oprea a decis să demisioneze din Senat.
Iată întregul mesaj:
APEL CĂTRE PARLAMENTARI – 16 octombrie 2016
Este binecunoscută poziția mea potrivit căreia DNA nu mai slujește de mult Justiția, ci, în spatele paravanului luptei necesare și legitime cu corupția, a devenit prea adesea un instrument folosit pentru anihilarea adversarilor politici ai celor care dirijează pe căi oculte activitatea acestei instituții.
Scenariul din campania electorală pentru alegerile locale, când DNA a scos în public cu surle și trâmbițe mediatice tot felul de dosare inconsistente, motiv pentru care au fost respinse de instanțe sau despre care nu s-a mai auzit nimic, dar care și-au atins atunci scopul eliminării din cursă a unor candidați nedoriți și incomozi, se repetă acum înaintea campaniei pentru alegerile parlamentare.
Întâmplări vechi, petrecute cu 5, 6, 7 sau 8 ani în urmă, revin tocmai acum în atenția procurorilor de la DNA, coincidență, cu doar 2 luni înainte de alegeri. Așa cum n-am crezut vreodată în arestările făcute vineri, tot astfel nu am încredere în acest mod de operare al DNA.
Cu această motivare, fac un apel către parlamentarii din ambele Camere să refuze a se mai pronunța în vreun fel până la finalul legislaturii asupra cererilor venite de la DNA. Dacă dosarele respective au așteptat atâția ani, înseamnă că nu este nicio urgență și ele pot să mai aștepte ca viitorul Parlament să se pronunțe.
Doresc să se înțeleagă foarte clar că acest apel nu are niciun fel de legătură cu aparteneța politică a politicienilor vizați de DNA sau cu relațiile interumane la un moment dat. Eu apăr de mai multă vreme niște principii, cum ar fi principiul separației puterilor în stat, indiferent de numele celui în cauză: Elena Udrea, Victor Ponta sau alții.
Nu putem să mai acceptăm judecăți cu măsură dublă. Când DNA trimte la repezeală un dosar la Parlament, parlamentarii trebuie să se conformeze,pentru că altfel sunt certați de Președintele Iohannis și de alți membrii ai corului prezidențial.
Simultan, cei suspectați de DNA sunt supuși unor presiuni de a demisiona. Dubla măsură s-a văzut limpede când procurorul-șef al DNA a fost acuzat de plagiat, dar corifeii cinstei și codurilor de integritate s-au uitat în altă parte, și au uitat principiile valabile doar pentru ceilalți.
Călin Popescu-Tăriceanu,
Președintele Senatului României