Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, s-a răzgândit în privința candidaturii la prezidențiale, după ce anunțase că “nu mai intră în discuție”, în urma eșecului de la europarlamentare – când partidul său a obținut doar 4,1% din voturi și nu a reușit să intre în Parlamentul European.
”În acest moment, candidatura la prezidenţiale nu intră în discuţie în ceea ce mă priveşte. Pentru mine nu este o opţiune pe care în momentul de faţă să o analizez”, a declarat Tăriceanu în 3 iunie, când BEC a anunțat rezultatele finale de la scrutinul din 26 mai.
Rezultate FINALE la europarlamentare: Alianța USR PLUS, la diferență infimă de PSD
Iată însă că “minunea” a durat doar zece zile. Vineri, liderul ALDE s-a răzgândit și și-a pus Organizaţia din Botoşani să adopte o rezoluție – astfel încât să afle mass-media – în care să-i ceară să-şi anunțe “neîntârziat” candidatura la Preşedinţia României.
“Cerem, de asemenea, conducerii centrale a partidului să demareze neîntârziat negocieri cu partenerii de guvernare de la PSD pentru stabilirea unui candidat comun în alegerile prezidenţiale, în persoana domnului Călin Popescu Tăriceanu, singurul care poate înfrânge maşinăria electorală grupată în spatele actualului presedinte şi care poate aduce în fruntea ţării un lider autentic şi devotat ţării sale”, se mai arată în rezoluția ALDE Botoşani.
Fosta europarlamentară PNL Renate Weber, care a migrat la ALDE și a eșuat în candidatura din partea acestui partid, pentru a obține un nou mandat, a spus sâmbăta trecută, la Antena 3, că declarația Tăriceanu despre renunțarea la candidatură ”trebuie luată în contextul în care a fost făcută, un context care nu este deloc ușor. Tăriceanu a spus doar că în acest moment nu se mai gândește la o candidatură. Poate că până mai spre toamnă lucrurile se vor așeza”.
Manevră de doi bani
Și iată că, vineri, după ce parlamentarii PNL au încercat din răsputeri să-i convingă pe cei ai ALDE să voteze moțiunea de cenzură în plenul de marțea viitoare, Tăriceanu s-a “relansat” cu atacuri la adresa președintelui în funcție, Klaus Iohannis. Manevra este menită, pe de o parte, să-i dovedească noii șefe a PSD, Viorica Dăncilă, că rămâne de partea partidului alături de care deține și el puterea, iar pe de alta, să forțeze mâna PSD să-l desemneze candidat comun la prezidențiale. Evident că nu va câștiga, asta știe și el, dar s-ar “sacrifica” pentru ca PSD să nu se facă de râs la alegeri.
Iată postarea de pe pagina de Facebook a lui Tăriceanu, în care îl face pe Iohannis
“Ieri, de ziua sa, dl Klaus Werner Iohannis și-a făcut un cadou ”instituțional”: și-a convocat susținătorii devotați pentru semnarea unui pact ilegitim și imoral – din motive pe care le-am expus deja miercuri – menit să alimenteze, la nivelul publicului, impresia că domnia sa lucrează.
În fapt, România are la Cotroceni un trântor solemn, un politician – creație de laborator care nu a pus nicio piatră la eșafodajul european, a fost plantat de alții în capul mesei, dar încearcă să-și aroge acum meritele altora.
Căci nu! Dl.Iohannis nu a făcut nimic pentru integrare! Alții au făcut-o. Guvernele din perioada președintelui Emil Constantinescu, guvernul Năstase, guvernul pe care eu l-am condus, pe ele a apăsat răspunderea integrării României în NATO și UE. Pe atunci, dl. Iohannis era un primar din Sibiu care nu făcea decât să profite de generozitatea guvernului pe care l-am condus și să-și croiască drum electoral pe banii alocați de noi Sibiului, capitală culturală europeană.
Azi, fostul primar se crede vreun Churchill ori Nelson Mandela al României; crede că parcursul european al țării stă strict în augusta sa persoană și împrăștie, între două navete la Bruxelles și un palton trântit nervos pe capota mașinii, minciuni toxice despre ”cei care vor să scoată țara din UE”.
Niciun partid nu a avut vreodată această temă, la noi, în campanie ori în afara ei. Niciun politician cât de cât relevant nu a pus la îndoială orientarea pro-europeană a țării.
Faptele există doar în imaginația prezidențială.
Ca unul care mi-am pus semnătura pe documentul de aderare a României la UE, nu am de gând să accept lecții de europenism de la unul care stă mai mult prin munți ori prin străinătate decât la locul de muncă. Și care a fost și el prezent la ceremonia de aderare sus pomenită. E drept, ca invitat al guvernului altei țări.”
