Guvernul PNL condus de Ludovic ”întâiul” – cum îl alintă președintele Klaus Iohannis, sugerând că va mai fi cel puțin ”al doilea” – a picat, miercuri, la votul moțiunii de cenzură depusă de PSD.

Vot pentru trecerea moțiunii: 261

Vot contra: 139

Abțineri: 0

Prezență la vot: 400 parlamentari din totalul de 465.

Rezultatul votului a fost anticipat de toți românii, după ce premierul Orban s-a grăbit să adopte, teatral, cu o zi în urmă, un număr-record de 25 de ordonanțe de urgență (OUG) și 21 de hotărâri de Guvern, într-o ședință-maraton de 9 ore, care s-a încheiat la miezul nopții – motiv pentru PSD să defileze cu sintagma ”noaptea, ca hoții”, consacrată pe vremea scandaloasei Ordonanțe 13/2017 adoptate de Guvernul PSD Grindeanu.

Teatrul politic a continuat de partea cealaltă, în Parlament, cu acuzații din partea liderului interimar al PSD, Marcel Ciolacu, care afișa mina unui om obligat să adopte moțiunea, în urma valului de ordonanțe.

Din tot acest joc politic nu au de câștigat nicidecum românii, deoarece, prin căderea Guvernului Orban, a căzut și legea pe care acesta își asumase răspunderea: alegerea primarilor în două tururi.

În plus, Ludovic ”întâiul” a renunțat să mai adopte OUG privind revenirea la alegerea indirectă a președinților de consilii județene (CJ), respectiv la forma din lege pe care o modificase Guvernul Dăncilă, prin OUG40/2019.

În treacăt fie spus, cei 6 președinți de CJ ai PNL i-au cerut în scris Vioricăi Dăncilă să adopte această ordionanță, în timp ce liderul PNL, Ludovic Orban, a făcut pe niznaiul. Iar modificarea legii astfel încât primarii să fie aleși într-un singur tur s-a făcut, în anul 2011, prin proiectul inițiat de Raluca Turcan, actualul vicepremier.

Astfel, baronimea locală va rămâne ancorată, printr-un vot nereprezentativ, știindu-se nnumeroase cazuri în care primarii au fost aleși chiar cu 15%, într-un singur tur.

De aici suspiciunea legitimă că există un blat între PNL și PSD, principalii beneficiari ai alegerii primarilor într-un singur tur și a președinților de CJ, uninominal.

Guvernul Orban rămâne interimar, până când președintele Klaus Iohannis va desemna un nou premier, după consultările cu partidele parlamentare, care vor înceope joi.

Este sigur că după Guvernul Orban ”întâiul” va urma Guvernul Orban ”al doilea” și apoi ”al treilea”, așa cum a lăsat să se înțeleagă șeeful statului.

Puteți citi și…

Episodul 7 Armaghedonul CEC. DOCUMENTE! Mavrodin și Neacșu încalcă legea ca să-i protejeze pe corupții din CEC!
author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version