Invitat marţi seara la o cunoscută emisiune de televiziune, Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, a comentat în termeni extrem de acizi primele decizii luate de Dacian Cioloş în calitate de premier.

basescu 4

Băsescu susţine, printre altele, că Cioloş “demonstrează că nu există diferenţe între tehnocraţi şi politicieni. Se vede că tehnocraţii nu au capacitatea să rămână tehnocraţi când execută dispoziţii politice. Au fost tehnocraţi până au ajuns în faţa bugetului”.

De asemenea, liderul Mişcării Populare îl acuză pe Cioloş că “a abandonat deja obiectivul pentru 2016. A şi anunţat că deficitul va fi de 2,95%. Intră în vigoare noul Cod Fiscal, cresc toate salariile cu 10%, mai puţin cele din Educaţie şi Sănătate, care au fost deja majorate cu 25%. Deci e doar o continuare totală a politicii bugetare a Guvernului Ponta. Eu, dacă aş fi în locul lui Cioloş, mi-aş da demisia”.

În legătură cu miniştrii lui Cioloş, Băsescu afirmă că “îi apreciez foarte mult ca specialişti. Şi pe doamna de la Finanţe şi pe doamna de la Justiţie, despre care ştiu că au fost foarte apreciate acolo unde au lucrat. Şi mai am o apreciere foarte bună pentru ministrul Agriculturii, chiar dacă a fost susţinut de PSD. Un excepţional ministru al Agriculturii. Dar, când au ajuns în Guvern, au demonstrat că nu există nicio deosebire în abordare între tehnocraţi şi politicieni”.

Pe de altă parte, Traian Băsescu are cuvinte de laudă la adresa preşedintelui Klaus Iohannis despre care spune că “mă bucur că nu a distrus pârghiile de putere bine consolidate în mandatul meu, dar trebuie să facă şi alte instituţii să funcţioneze”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version