Ameninţat indirect că dosarul său de Securitate va apărea în presă, Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, a oferit un răspuns pe măsură.

traian_basescu2

După câteva zile de pauză, Traian Băsescu a revenit în atenţia publicului luni seara, când Florian Bichir, membru al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, lăsa să se înţeleagă că dosarul de Securitate al lui Băsescu va apărea în presă.

“Eu şi doamna Elena Rusu ne vom înainta demisiile din funcţiile avute la CNSAS deoarece prin neglijenţa noastră va apărea dosarul lui Traian Băsescu în presă”, a fost mesajul transmis de Bichir.

Mesajul a fost preluat şi analizat atât de susţinătorii lui Băsescu, cât şi de rivalii acestuia. Însă fostul preşedinte al României dă asigurări că “este doar o operaţiune de compromitere a presei, de compromitere a mea sau doar o simplă farsă”.

Mai mult, actualul lider al Miscării Populare anunţă că “ce penibili vor fi bieţii detractori cînd lucrurile se vor clarifica”.

Totuşi, nu este prima dată când Băsescu este legat de Securitate. În trecut au mai fost descoperite două note informative semnate de acesta când era căpitanu de navă. Atunci s-a stabilit, însă, că notele aveau doar un caracter economic şi nu pot considerate “acte de colaborare cu Securitatea”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version