Pus în dificultate de un nou dosar în care este acuzat de abuz în serviciu, Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, anunţă că nu îşi face probleme în legătură cu implicarea în dosarul răpirii jurnaliştilor români din Irak.

basescu-csm

Magistraţii de la Judecătoria Sectorului 5 au parafat, vineri, redeschiderea dosarului răpirii jurnaliştilor români din Irak, dosar în care Traian Băsescu fusese acuzat de Corneliu Vadim Tudor că şi-a însuşit patru milioane de dolari din suma plătită de România drept răscumpărare.

Într-o intervenţie avută la B1 TV, Traian Băsescu a precizat că “procedura trebuia făcută, pentru că eu, în calitate de preşedinte, nu am avut posibilitatea să dau declaraţii în acest dosar. Din punctul meu de vedere, dosarul nu a fost închis niciodată”.

În plus, Băsescu susţine că “acum am posibilitatea să dau declaraţii în faţa procurorilor legat de minciunile şi inovaţiile celui care a fost Corneliu Vadim Tudor. Este greu de imaginat că un şef de stat şi un fost ministru de Interne (n.r. – Vasile Blaga, implicat şi el în dosar) îşi pot însuşi bani, mai ales de pe urma răpirii unor jurnalişti. Este incredibil să faci asemenea acuzaţii. Dar iată că Vadim Tudor şi mort îşi lasă mizeria în urmă”.

Corneliu Vadim Tudor afirma la vremea respectivă, în 2005, că autorităţile de la Bucureşti au trimis 13 milioane de euro în Irak, pentru răscumpărarea jurnaliştilor români răpiţi, dar că răpitorii au primit doar nouă milioane de euro, diferenţa de bani fiind împărţită între Traian Băsescu, preşedintele ţării în acel moment, şi Vasile Blaga, ministru de Interne şi preşedinte al Partidului Democrat Liberal. Ulterior, Blaga a fost scos din cauză.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version