Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, a comentat în stilul său caracteristic consultările pe care Klaus Iohannis, actualul preşedinte al României, le are cu reprezentanţii partidelor.

basescu-csm

Băsescu sugerează faptul că Iohannis ar trebui să numească un nou premier cât mai rapid pentru că “societatea este extrem de tensionată”.

De asemenea, liderul Mişcării Populare anunţă că “prelungirea crizei politice generată de întârzierea desemnării unui nou premier este extrem de riscantă şi pentru securitatea naţională şi pentru evoluţiile economice ale ţării. Consultarea cu partidele trebuia să înceapă imediat după demisia premierului, iar în dimineaţa zilei de astăzi, 05.11.2015, trebuia să ştim numele premierului desemnat. Pentru ce încă o seară cu zeci de mii de oameni pe străzi în căutarea certitudinii? Oamenii aceştia vor de la preşedintele lor o soluţie bună şi asumată de cel care constituţional are decizia în mână. Cui foloseşte prelungirea incertitudinii asupra numelui viitorului premier? Dacă nu s-au putut face consultările cu partidele în timpul nopţii trecute, ele trebuie încheiate azi şi nu mâine, iar numele premierului desemnat anunţat în această seară. Altfel se riscă evoluţii greu de controlat. Este vital ca România să aibă imediat guvern în deplină capacitate de exerciţiu şi nu prelungită viaţa unui guvern interimar. De acord că lucrurile trebuie făcute pas cu pas, dar uneori paşii trebuie făcuţi foarte repede”.

Traian Băsescu a identificat şi câteva dintre cauzele care au dus la această situaţie: “salariile mărite doar pentru demnitari şi anumite categorii de bugetari; poliţistul Gigină mort din cauza grandomaniei unui înalt demnitar; drama naţională de la clubul Colectiv, cauzată în mod egal de patroni şi de indolenţa instituţiilor statului; BOR pusă sub semnul întrebării; apelul demagogic al PNL care nu poate avea ca efect decât adâncirea şi prelungirea crizei politice, etc.”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version