Tudorel Toader, ministrul Justiției care se dă “tehnocrat” și a fost numit la propunerea ALDE, îi dă o lovitură în mod public liderului PSD Liviu Dragnea, în legătură cu Ordonanța de Urgență (OUG) privind modificarea Codurilor penale, pe care a transmis-o deja Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) , dar despre care susține însă acum, în mod public, că n-ar mai fi atât de urgentă.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Toader îi transmite lui Dragnea, sâmbătă, ceea ce știe tot românul: „În lipsa urgenței, nu poate fi adoptată o Ordonanță de Urgență!”.
Cu puțin timp înaintea de a-i spune, franc, liderului PSD că nu va da OUG privind Codurile penale, ministrul Justiției a dat o explicație mai tehnică:
„Simple precizări!
Sunt obligatorii deciziile CCR care au fost pronunțate în controlul a posteriori, față de o normă juridică în vigoare. Nu sunt obligatorii deciziile CCR care au fost pronunțate în controlul a priori, față de proiecte de lege.
PS: Legiuitorul poate să renunțe la proiectul de lege supus controlului a priori. Dacă legiuitorul continuă procesul de legiferare, atunci trebuie să respecte soluțiile declarate neconstituționale”, a scris ministrul pe Facebook.
Așa cum ne-a obișnuit, Tudorel Toader și-a șters postările după o oră. De altfel, chiar el a precizat, ca post-scriptum, că va face acest lucru.
Ironizat în comentariile internauților că se contrazice, după ce a declarat în 2 aprilie că se justifică modificarea Codurilor penale prin OUG, pentru că Parlamentul nu a adoptat nici până acum proiectele de punere în acord a legislației cu deciziile CCR și directivele europene, Toader a revenit cu o nouă postare pe Facebook:
”Afirmația din ultima postare este valabilă, după cum, valabilă a fost și afirmația din 2 aprilie. Deosebirea: Astăzi mă refeream la cerința generală pentru adoptarea unei OUG. Pe data de 2 aprilie mă refeream la urgența modificării Cp și a Cpp, în acord cu numeroasele decizii de neconstituționalitate a unora dintre prevederile în vigoare, precum și pentru transpunerea Directivelor privind confiscarea extinsă, respectiv, consolidarea prezumției de nevinovăției! PS: acest mesaj va fi șters peste 30 de minute!”, a scris Toader, pe rețeaua socială.
Reacția lui Toader vine ca o replică la declarația președintelui PSD, Liviu Dragnea, care l-a atacat vineri atât pe premierul Viorica Dăncilă, cât și pe ministrul Justiției, după ce nu au adoptat în ședința de miercuri a Guvernului OUG de modificare a Codurilor penale.
„În ceea ce priveşte ordonanţa, eu vă spun sincer că în ziua de miercuri m-am amuzat: vedeam, aşa, un fel de teatru cam ieftin. Îi vedeam pe unii de la Bruxelles care ţipau şi care urlau şi care ameninţau. (…) Pentru ce era acest teatru? Domnul Toader să înţeleagă că nu mai poate continua aşa, trebuie să înceteze cu această atitudine. Mulţi colegi îmi spun că de fapt toată intenţia dumnealui a fost din ianuarie să ridice aceste subiecte în dezbatere şi ca să discutăm trei luni de zile nu de ce avem de făcut în România reală – nu în România imaginară – şi a tot anunţat că va da nişte ordonanţe de urgenţă care de fapt nu s-au dat şi despre care nu are intenţia să le dea vreodată”, a declarat Dragnea, la Călăraşi.