Mircea Fechet, care de un an era secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a fost numit ministru, după ce Costel Alexe a fost ales președinte al Consiliului Județean (CJ) Iași.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul de numire.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, ceremonia de depunere a jurământului de învestitură de către noul ministru al Mediului va avea loc joi, la ora 15,30, la Palatul Cotroceni.
Cine este Mircea Fechet
Mircea Fechet s-a născut la 1 iulie 1980.
A absolvit Facultatea de Stiinţa şi Ingineria Alimentelor la Universitatea Dunărea de Jos, Galaţi (2004) şi Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative în cadrul Universităţii “George Bacovia”, Bacău (2015). A fost cursant al Şcolii Europene “Ovidiu Şincai” (Consiliul Europei, Strasbourg, Franţa, 2007-2008), conform CV-ului publicat pe site-ul http://www.mmediu.ro/.
A fost director la director SC ITELA SRL în intervalul septembrie 2005-septembrie 2008.
În perioada septembrie 2008-mai 2010 a ocupat poziţia de consilier pe fonduri europene în cadrul Agenţiei de Dezvoltare Locală Bacău.
În intervalele mai 2010-mai 2012 şi martie 2014-februarie 2019, a fost director executiv adjunct la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate Bacău, ocupându-se, în principal, de coordonarea implementării proiectului “Managementul integrat al deşeurilor din judeţul Bacău” finanţat prin POS – Mediu, mai scrie sursa citată.
A fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), în perioada mai 2012-martie 2014.
În perioada februarie 2019-decembrie 2019, a fost auditor public extern la Autoritatea de Audit.
Din februarie 2020, este reprezentant al României la Agenţia Europeană de Mediu.
Începând cu decembrie 2019, a fost secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.