USR propune PSD, PNL și UDMR 8 condiții pentru depășirea impasului în negocierile de formare a unei coaliții „pro-europene”.

Între acestea se numără adoptarea bugetului pe 2025, demiterea șefului AEP, Toni Greblă, și a șefilor de servicii secrete, precum și cererea de demisie pe care aceste partide să o transmită președintelui Klaus Iohannis, căruia i se încheie mandatul pe 21 decembrie, și preluarea funcției de la Cotroceni de către noul președinte al Senatului, așa cum prevede Constituția, până la alegerea unui nou șef de stat, anul viitor.

Președinta USR, Elena Lasconi, a plecat de la negocieri după doar o jumătate de oră, miercuri, spunând că „au strâmbat din nas” toţi cei prezenţi, la propunerea USR ca toate partidele din alianţă să ceară demisia preşedintelui Klaus Iohannis la data finalizării mandatului legitim, urmată de alegerea de comun acord a unui preşedinte al noului Senat care să asigure interimatul.

„Ei nu au înţeles nimic din votul românilor. Practic, se încearcă să se facă exact acelaşi lucru şi noi să avem aşteptări diferite. Nu se poate aşa ceva. Am venit cu opt puncte astăzi, care, practic, se regăsesc şi în programul de guvernare. (…) Mi s-a părut că în tot acest timp în care am discutat despre buget a fost un dialog al surzilor, în sensul că nu ai cum să le promiţi oamenilor că vei face lucruri pentru ei, dacă nu te poţi asigura că ai bani pentru asta. Primul, cel mai important, este adoptarea urgentă a bugetului pe 2025, în Parlament, până luni. Se poate face asta, dacă există dorinţă politică, pentru că Guvernul a depăşit termenul legal, cel de 15 octombrie. Nota de informare privind situaţia bugetului şi nevoile de finanţare pentru 2025 trebuie făcute publice imediat, pentru că acest Guvern a secretizat-o practic. Adică nu doresc să ne spună care este adevărul”, a declarat Elena Lasconi.

La negocierile de la sediul Guvernului participă, din partea PSD, Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Sorin Grindeanu şi Alfred Simonis, din partea PNL – Ilie Bolojan, Adrian Veştea şi Ciprian Ciucu, de la UDMR – Kelemen Hunor şi Cseke Attila, iar de la Minorități – Varujan Pambuccian. 

USR cere, pe lângă demiterea în Parlament a preşedintelui AEP, constituirea unei comisii de anchetă privind condiţiile de organizare a alegerilor şi de prevenire a “influenţelor străine”.

„Cum ne putem aştepta ca, după trei luni sau după şase luni, când o să avem alegeri prezidenţiale, nu o să fie exact acelaşi rezultat şi nu o să se anuleze din nou şi acele alegeri? Dacă sunt probleme, atunci trebuie făcut acum ceva”, a explicat ea.

Alte condiții puse pe lista celor 8 sunt reformarea şi depolitizarea CCR, adoptarea imediată de către Guvern a unei ordonanţe privind măsuri fiscale pentru anul viitor și declanşarea procedurilor de organizare a referendumului „Fără penali”, iniţiativă susţinută prin semnătura a peste un milion de cetăţeni. Iar acest referendum să fie organizat în 30 de zile sau simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale în 2025.

Ulterior, Elena Lasconi a postat pe Facebook următorul mesaj:

„Vechile partide nu au înțeles nimic după votul românilor! Am mers astăzi la negocierile de la Guvern cu opt puncte care se regăsesc în programul de guvernare al USR, printre care se numără: adoptarea bugetului pentru 2025, demiterea imediată a șefului AEP și a conducerilor serviciilor secrete, dar și declanșarea referendumului Fără Penali. A fost un dialog al surzilor: nu poți să le promiți oamenilor că vei face lucruri pentru ei, dacă nu știi pe ce bani te bazezi. Eu sunt întotdeauna deschisă dialogului, dar din răspunsurile lor e clar că nu ne vor la guvernare. Oamenii sunt scârbiți de ceea ce s-a întâmplat timp de 35 de ani.

USR o să le spună mereu adevărul românilor și nu va face parte dintr-un guvern care-i minte și-i jefuiește sub bagheta lui Iohannis.
Eu și colegii mei am insistat în ultima săptămână ca PSD și PNL să prezinte cifrele din execuția bugetară la zi, precum și schița de buget pentru 2025. Aceste cifre nu erau un favor pentru USR, ci o obligație față de cetățeni.
Potrivit legii, Marcel Ciolacu era obligat să aducă bugetul în Parlament până pe 15 octombrie, nu a făcut-o.
USR nu mai așteaptă răspunsuri pe vorbe, ci acțiuni concrete. Acestea sunt cele 8 puncte care condiționează intrarea noastră la guvernare:
1. Adoptarea urgentă a bugetului pe 2025 în Parlament.
2. Demiterea în Parlament a președintelui AEP.
3. Organizarea în coaliție a unei comisii de anchetă privind condițiile de organizare a alegerilor și de prevenire a influențelor străine.
4. Demiterea imediată a conducerilor serviciilor secrete. Organizarea unui grup de lucru privind refacerea legilor securității naționale pentru un control civil real și eficient al serviciilor secrete, care să includă interdicția de activitate în presă, administrație și afaceri.
5. Votarea în Parlament a propunerii de lege a USR privind depolitizarea și reformarea CCR. Votarea reformei electorale cerute de societatea civilă (primari aleși în două tururi de scrutin, scăderea barierelor de intrare în viața politică, maximum 300 de parlamentari).
6. Guvernul în funcție va adopta imediat OUG privind măsuri fiscale pentru anul viitor, baza pentru buget.
7. Toate partidele din coaliție cer demisia Președintelui Klaus Iohannis la data finalizării mandatului legitim. Alegerea de comun acord a unui președinte al noului Senat care să asigure interimatul.
8. Declanșarea procedurilor de organizare a referendumului Fără Penali, pentru care au semnat peste 1 milion de cetățeni, și organizarea lui în 30 de zile sau simultan cu primul tur al alegerilor prezidențiale în 2025”.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version