USR cere abrogarea „urgentă” a OUG privind plafonarea și compensarea prețurilor la energie, acuzând Coaliția ridicolului că „schemele de tip Caritas” pe care le oferă „vor fi plătite tot de români”.

„Coaliția ridicolului: au adoptat măsura plafonării prețurilor la energie fără a avea bani să o susțină. Acum urmează haosul și adâncirea crizei energetice.
 
PSD și PNL vor să suprataxeze furnizorii de energie cu 80% pentru că, 6 luni mai târziu, și-au dat seama că nu au bani pentru compensare.
 
Cu un Guvern incompetent care nu poate plăti furnizorii de energie, o instituție – ANRE – care ar trebui să se ocupe de reglementarea pieței de energie paralizate de politrucii numiți în funcție și un concurs de populisme din partea PSD și PNL, situația riscă să devină dramatică la iarnă.
 
PSD, PNL și UDMR tot nu reușesc să vină în fața românilor cu soluții reale la criza energiei.
 
Primul pas pentru rezolvarea crizei: abrogarea urgentă a ordonanței privind plafonarea și compensarea. Apoi, trebuie adoptate celelalte măsuri propuse de luni bune de USR: eliminarea taxelor din facturile de gaz și energie, reducerea TVA la 5%, vouchere pentru consumatori vulnerabil, credit fiscal pentru companii și reducerea taxării muncii.
 
Virgil Popescu trebuie să plece. E principalul responsabil de haosul din sistemul de energie”, a transmis USR.
 
Deputatul USR Cristina Prună, vicepreşedinte al Comisiei de industrii, a afirmat că, în cazul în care Gazprom sistează livrările către UE, preţurile pentru energie şi gaze “vor exploda şi mai tare”.
 

În opinia sa, există un “risc major” ca România să aibă furnizori în incapacitate de plată din cauză că nu îşi primesc decontările de la stat şi nu vor mai avea bani să cumpere energia şi gazul din piaţă.

„PSD spune de reglementarea preţurilor la producător, ceea ce va bloca investiţiile de care avem atâta nevoie. PNL vine şi ne zice de supraimpozitarea companiilor din energie. Păi, care companii? Pentru că, la momentul actual, toate sunt supraimpozitate sau au profituri reglementate fie că vorbim de producători sau de furnizori. Se vorbeşte de speculă, însă această speculă tot statul a creat-o. Prin schema de plafonare dată la începutul lunii aprilie, prin care statul decontează oricât la oricine, dar doar în teorie, pentru că până acum nu au decontat niciun leu”, a declarat Cristina Prună.

Potrivit acesteia, industria „a început deja să se închidă”, iar la iarnă situaţia se va înrăutăţi. 

Iată și avertismendul dat de Cristina Prună pe 8 august:

„Schema de plafonare a prețurilor la energie gândită de PSD și PNL ne va ruina pe fiecare dintre noi. Pentru că minciuna, prostia și ticăloșia merg mână în mână în acest guvern plin de personaje scoase din benzile desenate.

Au refuzat să scadă taxele în facturile la energie, așa cum am propus noi, și au ales să meargă pe calea plafonării alambicată și cu costuri usturătoare. Pe care tot noi le vom plăti.
 
Acum a venit și nota de plată la rectificarea bugetară. Ministerul Energiei a cerut 31 miliarde de lei. Însă, ce să vedeți, primește doar 2,4 miliarde de lei.
 
De ce cere ministerul Energiei atât de mulți bani? Pentru că schema de plafonare a prețurilor la energie este una de tip Caritas și stă să explodeze.
 
Practic, guvernul și-a furat singur căciula cu plafonarea prețurilor la energie și acum dă din colț în colț încercând să justifice neplata.
 
Am avertizat în mod repetat că sistemul de plafonare introdus duce la creșterea artificială a prețurilor. Acest lucru evident duce și la creșterea artificială a plăților care trebuie făcute furnizorilor de energie, estimată inițial la 40 de miliarde de lei.
 
Aflăm azi că de fapt alocă 2,4 miliarde de lei, adică nici măcar 10%!
 
Pentru că nu au bani la buget. Guvernul deja se împrumută la dobânzi de 9%!
 
Ca să aveți un ordin de mărime cu 40 de miliarde de lei se puteau reduce taxele pe salarii pentru toată lumea dintr-un foc #zerotaxe.
 
Tot cu 40 miliarde se puteau construi încă 2 reactoare nucleare ca cele de la Cernavodă. Bine, asta e o investiție de termen lung, însă doar să aveți un ordin de mărime.
 
Adevărul este că au scris o lege cu picioarele, iar prețul de achiziție al energiei de către furnizori poate să fie oricât, până la cer! Este exact ce avertizam încă de luna trecută.
 
În cel mai rău caz, dacă nu vor rambursa banii datorați furnizorilor, îi vor băga în faliment. Aceștia, la rândul lor, nu vor mai plăti pe lanț taxele către Transelectrica (firmă de stat) și către producători (80% de stat)! Asta înseamnă un colaps generalizat la nivelul sistemului energetic. Să nu credeți că o țeapă de proporțiile acestea va trece neobservată.
 
PSD și PNL nu au nici un fel de ieșire din această situație. Iar ministrul Energiei trebuie să își asume acest eșec de proporții și să nu mai arunce vina pe alții cum a făcut-o de fiecare dată. A scăpat de prea multe ori basma curată. Însă a venit momentul adevărului: prostia se plătește!
 
Mai trist este că prostia lor o vom plăti cu toții scump”.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version