USR critică, într-un comunicat de presă, decizia președintelui Klaus Iohannis de a le numi în funcția de procuror-șef pe Gabriela Scutea la Parchetul General și pe Giorgiana Hosu la DIICOT, în ciuda faptului că acestea au primit aviz negativ de la CSM.

Reprezentanții USR îi amintesc șefului statului – dar și liderilor PNL -, că a declarat, atunci când a respins de 3 ori propunerea lui Tudorel Toader de a o numi pe Adina Florea la șefia DNA, că „într-o Românie normală, procurorii șefi nu pot fi numiți fără avizul CSM”.

 

„Numirea unor șefi de parchete fără avizul CSM e o greșeală greu de explicat și dezamăgitoare. Într-o țară normală se caută soluția cea mai bună, nu se forțează oportunist soluția care convine unei puteri vremelnice. Ministrul justiției și președintele României trebuie să vină în fața românilor și să explice de ce atâta grabă. Și, mai ales, de ce regulile sunt bune doar când trebuie să le aplice alții”, a scris și liderul USR, Dan Barna, pe pagina sa de Facebook.

Iohannis le-a numit procuror-șef pe Gabriela Scutea și Giorgiana Hosu, în ciuda avizului negativ al CSM

Comunicatul USR:

”Într-o Românie normală, procurorii șefi NU pot fi numiți fără avizul CSM. Asta susținea și președintele Iohannis și PNL când Tudorel Toader a propus-o de trei ori pe Adina Florea la șefia DNA, în ciuda avizului negativ al CSM.

Astăzi, președintele Iohannis a numit doi procurori șefi, fără aviz CSM. Ministrul justiției și președintele României trebuie să vină în fața românilor și să explice de ce atâta grabă. Și, mai ales, de ce regulile sunt bune doar când trebuie să le aplice alții.

Președintele Iohannis și ministrul Predoiu au încălcat recomandările MCV, care cer respectarea avizelor negative ale CSM cu privire la numirea procurorilor-șefi.

USR consideră că mai întâi trebuia modificată legislația și apoi făcute numirile. Politicienii nu ar trebui sa aibă cel mai important cuvânt în acest proces. Miza este colosală pentru justiția și pentru democrația noastră”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version