Se spune că vocea străzii a dus la demisia premierului Victor Ponta şi că românii îşi pun mari speranţe în noul guvern de tehnocraţi, dar cei instalaţi ca guvernanţi atrag atenţia că nu se poate doar să curgă lapte şi miere.

Facebook Vasile Dancu
Facebook Vasile Dancu

Unul dintre cei care vrea să-i pregătească pe români pentru ce este mai rău este vicepremierul Vasile Dâncu.

Acesta recunoaşte, deja, că “se pregăteşte şi luarea unor măsuri mai puţin populare”. Într-un interviu acordat pentru ziare.com, Dâncu susţine că “sunt convins că vom face reforme importante în 2016. Oamenii politici nu au făcut reforme pentru că le-a fost frică de electorat aşa că au găsit Guvernul care să facă lucruri pe care ei nu şi le permit”.

Dâncu nu exclude posibilitatea de “introducere a anumitor restricţii” şi spune că “veştile proaste vor veni pe parcurs, pentru că nu vrem să dăm veşti proaste doar de dragul de a da veşti”.

În legătură cu finanţarea bisericilor şi cu creşterea salariului minim, Dâncu anunţă că “pentru acest proiect suntem dispuşi să studiem impactul şi, dacă el nu este disfuncţional asupra competitivităţii şi altor criterii, atunci îl vom adopta. Luăm în serios studierea proiectului şi vom comunica public rezultatele. Creşterea salariului minim nu are un impact negativ asupra bugetului, dimpotrivă. Studiem impactul legat de competitivitate, de forţa IMM-urilor de a plăti un salariu minim crescut. Eu sunt cercetător şi până acum o lună făceam cel puţin un studiu în fiecare zi. Şi pe măsură ce studiezi mai mult îţi dai seama că sunt necesare tot mai multe cercetări. Deci nu am un răspuns fundamentat”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version