La prima vedere, Vasile Dâncu este doar unul dintre numeroasele nume controversate ale guvernului Dacian Cioloş.
Ridicat la rangul de tehnocrat graţie activităţii sale de şef al Institului Român pentru Evaluare şi Strategie şi de profesor de sociologie la Universitatea Babes Bolyai, Dâncu are mari şanse să fie noul ministru al Dezvoltării.
Este, practic, cadoul făcut de Iohannis şi Cioloş celor de la PSD pentru a se asigura că social-democraţii vor vota fără probleme guvernul Cioloş în Parlament.
Dâncu va deveni, astfel, tartore peste cel mai mare buget al României, iar trecutul cât se poate de “roşu” ne face să ne dăm seama, deja, în ce direcţii vor merge banii pentru “dezvoltare”. Că doar baronii locali ai PSD abia aşteaptă.
La o scurtă trecere în revistă a CV-ului lui Dâncu ne reamintim că a fost ministru al Informaţiilor Publice, în Guvernul Năstase, că este considerat membru marcant al aşa-zisei “grupări de la Cluj” şi că este văzut drept consilierul din umbră al lui Liviu Dragnea, actualul preşedinte al Partidului Social Democrat.
Iar prestaţia lui de la audierile din comisiile de specialitate a demonstrat un singur lucru. Că Dâncu nu uită şi nu trădează trecutul “roşu”.
Ce viziune? Ce soluţii moderne? Omul a venit cu două idei clasice şi pe care le poate arunca oricine pe piaţă pentru a scăpa de grija celor mici şi insignifianţi.
“Problema RADET are o rezolvare simplă. Trebuie să creştem preţul gigacaloriei pentru că nu l-am mai majorat de mult. În Bucureşti este 169 de lei gigacaloria, preţ mai mic decât la Petroşani, Vaslui sau Botoşani. Consiliul General al Municipiului Bucureşti trebuie să revadă acest lucru şi să optimizeze acest preţ”, a spus Dâncu, în faţa comisiei. A primit aviz favorabil, că oricum nimeni nu mai are curaj să pună piedici guvernului Cioloş-annis.
Dar apar câteva întrebări. Să optimizeze preţul în favoarea cui? A celor care se rup în figuri cu salarii babane? A celor care prin management înţeleg doar majorare de preţuri? De ce nu o reformare a instituţiilor?
A doua mare problemă a lui Dâncu este revitalizarea zonelor cu probleme. Cum? Investiţii? Nuuuuuu. Locuri de muncă? Nuuuuuu. Dar cum? Simplu. În cel mai la îndemână mod cu putinţă. Hai să mai aruncăm cu o taxă în fraieri. Aşa e posibil să apară … taxa de solidaritate. Propunerea lui Dâncu. “Regiunile dezvoltate să plătească o taxă de solidaritate pentru a sprijini zonele mai puţin dezvoltate”, Dâncu dixit. Ce mai contează că acele zone au devenit … “mai puţin dezvoltate” pentru că unul sau altul s-au visat baroni locali şi au vrut să facă buzunarul gros, îngropând practic firme, companii sau activităţi de succes şi, odată cu ele, şi speranţele localnicilor.
