Mult așteptatul vot în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatul, pe Legea de desființare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, reintroduse de PSD în 2015, are loc luni după-amiază, cu două zile înainte de vacanța parlamentară.
PSD a ignorat inițiativa legislativă depusă de mai mult timp de USR și a venit cu propriul proiect. Documentul modifică Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor în sensul abrogării dispoziţiilor capitolului XI care vizează acordarea dreptului la indemnizaţia pentru limita de vârstă de care beneficiază deputaţii şi senatorii.
Proiectul prevede inclusiv anularea celor peste 820 de pensii aflate în plată.
Joia trecută, Comisia comună pentru statutul deputaţilor şi senatorilor a dat un raport de adoptare a proiectului, înregistrându-se 8 voturi “pentru” şi o abţinere.
Nicolicea, disperat! Raport favorabil pentru desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Votul în plen, înaintea vacanței
Aceste pensii speciale, eliminate de Guvernul Boc în 2010, au fost reintroduse, în anul 2015, printr-o inițiativă legislativă depusă de PSD și semnată inclusiv de Marcel Ciolacu.
De atunci, au mai fost două încercări de eliminare a acestor pensii speciale, dar acele proiecte de lege, elaborate de PSD și PNL, s-au dovedit neconstituționale.
CCR: Eliminarea pensiilor speciale acordate parlamentarilor, neconstituțională. Cadou pentru Dorneanu, Meleșcanu, Năstase, Roman, Oprea
Peste 820 de foști parlamentari, între care Adrian Năstase, Petre Roman, Teodor Stolojan, Petre Daea și Gabriel Oprea, primesc așa-zisa „indemnizație specială” -acordată la ieșirea la pensie în funcție de numărul de mandate, astfel:
- 4.448 de lei – pentru 1 mandat (4 ani);
- 8.896 dde lei – pentru 2 mandate (8 ani);
- 10.951 de lei – pentru 3 mandate (12 ani).