Chirurgia obezității (chirurgia bariatrică sau metabolică) este cea mai radicală metodă de tratament a obezității. Din ce în ce mai multe persoane apelează la acest tip de intervenție, cunoscută mai ales ca operația de micșorare a stomacului.

Nicolae Tonitza – Noapte bună

Ca urmare a reducerii dimensiunilor stomacului, scăderea în greutate este semnificativă, putând duce inclusiv la îmbunătățirea unor probleme de sănătate legate de obezitate, cum ar fi hipertensiunea arterială și diabetul.

Deși rezultatele sunt spectaculoase, chirurgia ar trebui să fie ultima soluție la care să se recurgă, dacă metodele clasice (dieta și mișcarea fizică) nu dau rezultate.
Theodor Aman – Hora de duminică
Cine se califică?

Intervenția de micșorare a stomacului se recomandă anumitor categorii de persoane, care îndeplinesc câteva criterii:

  • Dacă aveți un indice de masă corporală de 40 sau peste, sau un indice cuprins între 30 și 40, dacă există și boli asociate care se pot îmbunătăți prin scăderea în greutate. Indicele de masă corporală se calculează împărțind masa corporală la pătratul înălțimii. Valoarea normală este situată între 18,5 și 25;
  • Dacă s-au încercat toate celelalte metode de slăbire, dar fără rezultat;
  • Dacă sunteți de acord cu urmărirea postoperatorie pe termen lung, completată cu schimbarea stilului de viață într-unul sănătos și participarea la controale regulate;
  • Dacă aveți resursele financiare necesare, operația nefiind suportată de sistemul de asigurări de sănătate.
Theodor Pallady – Toujour du Baudelaire
Tipuri de operații
  • Sleeve gastric – presupune îndepărtarea a aproximativ 80% din stomac, lăsând în circuitul digestiv un stomac micșorat semnificativ. Se îndepărtează astfel și porțiunea din stomac care secretă un hormon responsabil cu stimularea centrilor foamei. Se poate efectua laparoscopic sau în mod clasic.
  • By-pass gastric – recomandat mai ales pacienților diabetici, la care se ameliorează simțitor diabetul. Poate fi recomandat și pacienților cu obezitate mai puțin severă, mai ales datorită efectelor spectaculoase pe boala de bază (diabetul zaharat). Intervenția se face laparoscopic.
  • Inel gastric – constă în montarea unui inel de silicon în jurul porțiunii superioare a stomacului, formându-se astfel un stomac mai mic deasupra inelului. Intervenția este reversibilă.
  • Plicatura gastrică – stomacul este “pliat” din exterior spre interior, rezultând un stomac cu volum mult mai mic. Spre deosebire de sleeve, nu se îndepărtează zona de secreție hormonală, acest lucru fiind considerat un dezavantaj.
Nicolae Grigorescu – Fete torcând la poartă

Chirurgia metabolică poate determina scăderi dramatice în greutate, dar nu constituie în sine o vindecare a obezității.

Este nevoie de schimbări definitive și permanente ale stilului de viață, pentru a evita procesul de îngrășare ulterioară.

Femeile tinere, aflate la vârsta reproducătoare, trebuie să aștepte între 12 și 18 luni pentru a rămâne gravide după operația de micșorare a stomacului.
Nicolae Grigorescu – Car cu boi
Riscuri și complicații

Ca orice intervenție chirurgicală, și micșorarea de stomac poate fi însoțită de o serie de complicații sau riscuri:

  • Puteți rămâne cu pliuri în exces ale pielii, pe care să le îndepărtați ulterior printr-o altă intervenție chirurgicală
  • Nu se mai absorb suficiente vitamine și minerale din dietă, de aceea veți fi nevoiți să luați suplimente alimentare toată viața
  • Risc crescut de apariție a calculilor biliari (pietre la fiere)
  • Risc de tromboză venoasă profundă sau de tromboembolism pulmonar
  • Inelul gastric poate aluneca, sau se poate desface legătura dintre stomac și intestin, iar alimentele pot pătrunde în cavitatea peritoneală
Discutați cu medicul chirurg despre beneficii și riscuri, înainte de a lua această hotărâre care vă poate schimba viața…
Nicolae Grigorescu – Han
author avatar
Dr. Angelica Ivascu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version