Călătoriile te învață nenumărate lucruri despre culturile și oamenii săi și, totodată, despre tine însuți, cu aspecte pe care, oricât ai citit sau auzit în stânga și în dreapta, nu le poți afla cu adevărat decât atunci când pornești la drum.
Și cum orice început cere o doză de curaj destul de mare, echipa din spatele motorului gratuit de căutare a ofertelor de călătorie momondo.ro îți dezvăluie șapte motive pentru care călătoriile îți schimbă viața. În plus, recomandările includ tot atâtea lecții pe care le poți învăța, de cele mai multe ori cu zâmbetul pe buze, din culturi vecine și mai îndepărtate.
- Independența capătă alte valențe
Indiferent dacă alegi să pleci singur sau însoțit, călătoriile îți oferă independență, uneori în moduri greu de imaginat. De exemplu, trebuie să te descurci să ajungi din punctul A în punctul B, să decizi ce vrei să vezi și să faci în fiecare zi, să-ți administrezi bugetul. Fiecare dintre aceste lucruri mărunte reprezintă un prim pas în consolidarea independenței tale.
Dacă ajungi în Marea Britanie și un nativ îți spune că trenul de seară pleacă la „half seven” („jumătate de șapte”), se referă de fapt la ora 19:30. Această formulare este o particularitate care, de exemplu, pe scandinavi, nemți și olandezi îi face să strâmbe din nas pentru că pentru ei ar însemna ora 18:30. Dacă ți se întâmplă și ție, cel puțin știi că vei ajunge cu o oră mai devreme la destinație.
- Te întâlnești cu noutatea la fiecare pas
Atunci când ieși din confortul de acasă și lași în urmă elemente familiare, precum limba, vremea, mâncarea, oamenii, începi să privești lumea și pe tine însuți dintr-o lumină nouă. Lucruri care ți se păreau înainte inconfortabile sau înfricoșătoare – să iei masa singur într-un restaurant sau să plonjezi de pe cine știe ce stâncă în apele albastre ale unei mări îndepărtate – nu-ți mai dau fiori pe șira spinării și observi că ești în stare să te lansezi în provocări tot mai mari.
Dacă plănuiești o călătorie în India, ai în vedere cum e să fii ambidextru. Ambele mâini au un scop precis în India, iar mâna dreaptă este pentru a fi folosită atunci când mănânci. Dacă mănânci cu mâna stângă, așteaptă-te la niște priviri ciudate din partea localnicilor pentru că aceasta este mai degrabă păstrată pentru “baie”, adică pentru a te spăla. Această practică este întâlnită, totodată, în Sri Lanka și în anumite părți din Orientul Mijlociu.
- Înveți să pui mai mare preț pe experiențe
După ce ți-ai oferit oportunitatea de a privi Colosseumul din Roma sau după ce ai terminat drumeția până în vârful Machu Picchu, începi să îți dai seama că în viață contează infinit mai mult lucrurile pe care le faci decât cele pe care le ai. Încet-încet, experiențele și amintirile pe care le creezi, și mai puțin suvenirurile pe care le cumperi, vei observa că sunt cele pentru care merită să te trezești în fiecare dimineață.
O tradiție din Thailanda, pe care probabil ți-ai dori să o încerci în următoarea ta călătorie, presupune să te îmbraci în diferite culori în fiecare zi a săptămânii. Pe baza unei diagrame astrologice, culorile corespund anumitor zile, iar ordinea este dată în funcție de culoarea asociată cu zeul care este onorat în acea zi. Vei purta roșu duminica, ziua zeului Surya, și vei purta albastru deschis în ziua de vineri, ziua zeului Shukra. Atenție, însă! Fiecare zi are, de asemenea, o culoare ghinionistă, așa că studiază graficul înainte de a împacheta bagajele.
- Devii mai flexibil și te adaptezi mai ușor la nou
Câteodată, momentele pot lua întorsături neașteptate atunci când călătorești: zboruri anulate, ploaia care începe de te miri de unde și, posibil, să adormi în timpul unei călătorii cu trenul / autobuzul și să ratezi stația. Partea bună este că înveți să te descurci în orice situație, să cauți noi soluții și, cel mai probabil, după aceea, să povestești despre întâmplările tale cu gura până la urechi.
Brazilienii, de exemplu, dau punctualității un cu totul alt sens decât te-ai obișnuit. Dacă ești invitat la masă într-o casă braziliană, ia în calcul să ajungi o oră mai târziu, nicidecum la fix sau mai devreme. Pentru brazilieni este ceva obișnuit să se întâlnească cel puțin o oră mai târziu decât au stabilit, pentru a-i lăsa timp suficient gazdei pentru pregătiri. Așadar, stai un pic mai mult la plajă, rămâi să vezi apusul de soare și apoi mergi la petrecere; în mod evident mai târziu, dar de fapt la timp.
- Îți cultivi dorința de a cunoaște cât mai multe
După ce ai prins gustul călătoriilor, cu greu o să te mai poată opri ceva sau cineva din drumul spre o nouă destinație. Odată ce ți-ai săturat privirea cu cele mai frumoase obiective turistice ale lumii, ai simțit aromele tipice, ai ascultat sunetele unice, ai legat conversații sincere cu oameni de-ai locului, implicit, îți vei dori să continui.
Te gândești să mergi cu bicicleta prin Copenhaga? Asigură-te mai întâi că nu încerci să treci la roșu și să virezi imediat la dreapta. Nu numai că danezii vor deveni arțăgoși, dar riști să fii amendat. În 2016, amenzile au fost dublate, ajungând la 1000 DKK (134 de euro), bani pe care mai bine i-ai cheltui pe o bere locală rece stând pe plajă.
- Ajungi să înțelegi și să apreciezi mai profund celelalte culturi
Atunci când ești înconjurat de oameni din alte țări, care împărtășesc viziuni și tradiții diferite de ale tale, îți dai seama că lumea e un loc mult mai mare decât colțișorul în care tu te aflai, pe care îl considerai universul tău. Trecându-i granițele, ajungi să apreciezi lucrurile dintr-o perspectivă nouă, să înțelegi stiluri de viață diferite și, mai mult, să remarci similarități revelatoare între tine și oamenii pe care ajungi să-i întâlnești.
Dacă îi pui pe suedezi să-și descrie țara într-un singur cuvânt, termenul „lagom” ar putea fi preferatul lor. Un termen tipic suedez, pentru că nu poate fi tradus într-un singur cuvânt, se referă la „atât cât trebuie” sau „suficient pentru toată lumea”. Mai exact, este vorba de a fi și a avea nici prea mult, nici prea puțin, păstrând și făcând, în general, totul cu moderație și corectitudine, ce reflectă egalitatea și echilibrul pe care le au suedezii ca valori. Prin urmare, atunci când călătorești în Suedia, practică „lagom” pentru a te potrivi mai ușor cu locul.
- Lumea începe să îți deschidă tot mai multe căi
Vei băga de seamă că, după ce ți-ai deschis mintea și inima în fața evenimentelor, locurilor și oamenilor noi, lumea încetează să se mai arate ostilă și începe să fie cu adevărat un loc mai bun, mai deschis la rândul său să te primească și să te trateze ca un oaspete de seamă. Treptat, frica în fața expunerii la nou dispare și îți permite să devii mai conectat la spațiul în care te afli și la momentele pe care acesta are să ți le ofere zi de zi.
Dacă ai fost invitat în casa cuiva din Japonia, în semn de onoare și respect față de casa gazdei, va trebui să îți lași pantofii la intrare. Dar păstrează-ți șosetele, este considerat lipsă de respect dacă mergi desculț prin casa lor. Nu îți face griji dacă ai găuri în șosete, casele japoneze au adesea seturi de „uwabaki” (papuci de interior) pentru oaspeții lor. Și când se servește mâncarea, alătură-te fără timiditate corului de sorbit tăițeii; să mănânci cu sunetele aferente este absolut încurajat în Japonia.