Peste 10% din rezervările pentru vacanța de vară, fie că e în țară sau străinătate, se fac Târgul de Turism din februarie de la București.

Românii cumpără și rezervă într-un număr mare vacanțe în această perioadă atrași de discounturile de până la 50% făcute de agențiile de turism atât la standurile din târg, cât și în agențiile pe care le au în țară, reiese dintr-un studiu al TUI TravelCenter, cea mai mare rețea de agenții de turism din România, cu 80 de sedii în toată țara.

Și la această ediție a Târgului de Turism al României, organizat în perioada 22-25 februarie la complexul expozițional Romexpo din București, discounturile practicate de agențiile de turism ajung până la 50%. Din experiența edițiilor anterioare ale târgului de primăvară, s-a constatat că 80% din vacanțele rezervate în perioada târgului beneficiază de discounturi de Early Booking de 20%, în medie (unele de 50%, altele de 10%).

Românii cumpără din ce în ce mai mult destinații exotice, care au ajuns să ocupe în jur de 10% din volumul de vânzări total al sejururilor externe achiziționate de turiștii români. Cu toate acestea, ca volum al vânzărilor la târgul de primăvară, primul loc este ocupat de vacanțele în Turcia (35% din totalul vânzărilor), urmate de cele în Grecia (20% din rezervări), România (5%) și alte destinații 40%.

“Cei care vin la târgul de turism sunt atrași de cea mai largă ofertă de servicii turistice pentru destinațiile de vară, știind că găsesc o disponibilitate de cazare relativ mare: în 80% din hotelurile și destinațiile de vară se găsesc încă locuri, procent care, peste o lună, scade drastic până spre 40%. Estimez că, în viitorul apropiat, luna ianuarie va fi cea mai potrivită pentru târg”, a declarat Cosmin Marinof, directorul de vânzări al TUI TravelCenter.

Un alt element de atracție pentru vizitatorii târgului de turism este posibilitatea de a rezerva vacanțe cu un avans foarte mic, de 99 de euro, iar restul banilor îi pot plăti în rate până la plecare. Astfel “povara” achitării vacanței devine mai puțin grea.

“Turiștii trebuie să știe însă că nu procentul discountului este cel mai important, ci valoarea la care se aplică. Cu toate acestea, unii vizitatori ai târgului intră într-o frenezie care le dăunează per total, uitând că scopul final al vacanței visate este să meargă undeva unde să se simtă bine, concentrându-se să vâneze cel mai mare disount. În final, contează să primești ceea ce visezi, să fie totul clar, să fie totul sigur și să știi că te poți baza pe agenția de turism în fiecare secundă din vacanța ta”, a mai spus Cosmin Marinof.

În intervalul 22-25 februarie vizitatorii vor primi garantat un premiu surpriză “de călătorie” pentru orice rezervare efectuată în cadrul standului TUI TravelCenter.

Exemple de tarife practicate la târgul de turism:

1. Indonezia – Bali, Hotel Steenkool Seminyak 3*, 16.05-30.05.2018, de la 899€/ persoană/ 12 nopți de cazare în cameră dublă standard, mic dejun, transport avion, transferuri.

2. Thailanda – Krabi, Hotel iCheck Inn Klong Muang 3*, 12.04 – 20.04.2018, de la 599€/ persoană/ 7 nopți de cazare în cameră dublă standard, mic dejun, transport avion, transferuri.

3. Croazieră – Caraibe și Sejur Cuba – 06.04-19.04.2018, 1999€/loc în cabină interioară/ 12 nopți.

4. Circuit – Singapore – Insula Bintan – Malacca – Kuala Lumpur, 25.05-05.06.2018, 1799€/ persoană/ 10 nopți.

5. România, Tulcea, Sfântu Gheorghe, Green Village Resort 4*, oferta de primavară (intervalul 13.04 – 23.04.2018) 59€/ persoană/3 nopți/mic dejun.

6. Antalya – Sejururi cu avion inclus, All Inclusive în Antalya de la doar:

    a) 299€/persoană hotel 4* AI: Hotel Club Aqua Plaza 4* All Inclusive (Alanya), plecări din București 25.04 si 02.05.2018

    b) 329€/ persoană hotel 5* UAI: Hotel Eftalia Island 5* Ultra All inclusive (Alanya), plecări din București 25.04 și 02.05.2018

    c) Antalya – Belek, Hotel Crystal Paraiso Verde Resort & SPA 5*, 02.05-09.05.2018, de la 399€/ persoană / 7 nopți în cameră dublă standard, all inclusive, transport avion bagaje, transferuri.

    d) -50% discount de early booking: Hotel nou 2017, Bosphorus Sorgun 5* All Inclusive, Side, toate plecările.

7. Creta, sejur cu avion inclus

    a) de la doar 296€/ persoană: Villa Contessa 2*, fără masă, (Malia), plecări din București. Tariful de mai sus este valabil 02,09,16,23 și 30.05. Plecare 13.06 = 368 euro/ persoană

    b) de la doar 404€/ persoană: Hotel Golden Beach 4*, Demipensiune (Hersonissos), plecări din București. Tariful de mai sus este valabil pentru 02,09,16 și 23.05. plecare 13.06 = 508 euro/ persoană

    c) Hotel Hersonissos Maris 4*, 02.05-09.05.2018 , 432€/ persoană/ 7 nopți în cameră dublă cu vedere la mare, demipensiune, transport avion, transferuri. Plecare 13.06 = 593€/ persoană

8. Program Seniori Cipru de la doar 319€/ persoană. Program avion cu 3 excursii incluse, cazare 7 nopți – hotel 4*, fără masă, (Melpo Antia Hotel – Aya Napa), plecare din București 12.03.2018

9. Reduceri Litoral România până la – 80%: Phoenicia Holiday Resort 4* – Mamaia, sejururi în perioada 17.05.2018 – 23.06.2018, – 80% reducere doar din cazare, sejururi de minim 5 nopți, toate tipurile de cameră (excepție apartamentul 3 camere superior), orice regim de masă.

10. Spania – Tenerife,

    a) Apartaments Paradisio del Sol 3*, Playa de las Americas *, 15.06 – 22.06.2018, de la 719€/ persoană/ 7 nopți în cameră dublă standard, mic dejun, transport avion, bagaje, transferuri.

    b) Spania – Tenerife, TUI BLUE Jardin Tropical 5*, Costa Adeje, 20.07 – 27.07.2018, de la 1069€/ persoană/ 7 nopți în cameră dublă standard, mic dejun, transport avion, bagaje, transferuri.

11. Spania- Palma de Mallorca

    a) HSM President Golf & Spa 4* Alcudia, 01.08 – 08.08.2018, de la 769€/ persoană/ 7 nopți în cameră dublă standard, mic dejun, transport avion, bagaje, transferuri.

    b) Be Live Collection Son Antem 5*, Llucmajor, 04.09 – 11.09.2018, de la 929€/ persoană/ 7 nopți în cameră dublă standard, mic dejun, transport avion, bagaje, transferuri.

    c) Playas de Paguera 3*, Paguera 3*, 11.07 – 18.07.2018, de la 659€/ persoană/ 7 nopți în cameră dublă standard tip 2, mic dejun, transport avion, bagaje, transferuri.

TUI TravelCenter deține cea mai extinsă rețea de agenții din România, cu 80 de birouri de vânzare, dintre care 14 se află în București, iar 21 sunt localizate în centre comerciale din țară.

TUI TravelCenter a încheiat anul 2017 cu 100 milioane Euro cifră de vânzări, ponderea cea mai însemnată fiind asigurată de vânzarea de pachete turistice.

În 2018, TUI TravelCenter va continua dezvoltarea rețelei de distribuție, va adăuga noi destinații de călătorie în portofoliu și va diversifica tipurile de produse turistice.

author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version