A fost alertă maximă, joi seara, în municipiul Târgu Neamț, după ce două clanuri de romi s-au luat la harță în centrul localității.
Aproape 100 de persoane au participat la conflictul dintre romii din Tăbăcari și cei din Vânători Neamț. Abia după 30 de minute de la pornirea incidentului au intervenit și forțele de ordine care au tras cel puțin cinci focuri de armă pentru a aplana situația.
Polițiștii din Târgu Neamț au fost susținuți în intervenția lor de jandarmi și de agenți de la Serviciul de Intervenții Speciale.
Cinci persoane au avut nevoie de intervenție medicală, dar au refuzat să fie transportate la spital. Pagubele sunt însemnate, în condițiile în care romii au aruncat unii spre alții cu bâte și alte obiecte care au spart numeroase geamuri și au adus distrugeri la mai multe mașini.
În urma anchetei realizate la fața locului s-a decis reținerea a 10 persoane acuzate de comiterea infracțiunii de tulburarea liniștii și ordinii publice.