Alin Anăstăsescu, unul dintre acţionarii Club Colectiv, a transmis un mesaj public prin intermediul avocatului său.
Anăstăsescu se află în arest preventiv, la fel ca Paul Gancea şi Costin Mincu, ceilalţi doi acţionari de la Club Colectiv, locaţia unde s-a produs tragedia din seara de 30 octombrie.
Bărbatul afirmă că “încă din noaptea tragediei îmi caut cuvintele să spun condoleanţe celor care au pierdut oameni dragi pe 30 octombrie, la Colectiv, şi regretul meu enorm pentru suferinţa tuturor. În continuare, cred că nimic din ce aş putea spune nu va cuprinde toată durerea. Retrăind oră de oră acea noapte, îmi doresc cu disperare să ajut ca un alt Colectiv să nu se mai întâmple”.
Alin Anăstăsescu, Paul Gancea şi Costin Mincu au fost arestaţi preventiv, pentru 30 de zile, fiind acuzaţi de ucidere din culpă.
Conform magistraţilor, “cei trei au dat dovadă de o gravă neglijenţă şi de iresponsabilitate în administrarea clubului”.