Un incident mai rar întâlnit s-a produs zilele trecute la Drobeta Turnu Severin.

Daniel Guță, patronul agenției de turism Euphoric Travel, a mers chiar el la poliție pentru a reclama faptul că una dintre angajatele sale a țepuit zeci de clienți cu vacanțe fictive.

Conform afaceristului, citat de informatiademehedinti.ro, s-a stabilit până acum că femeia reclamată a încasat pe puțin 20.000 de euro de la diferite persoane promițându-le, aiurea, vacanțe de vis în Bulgaria, Grecia sau Dubai.

‘Au fost mai multe grupuri de persoane care au venit și au reclamat această situație. Din ce știu eu, până acum, sunt cel puțin 40 de persoane păgubite. Facem apel către toți clienții care au dubii în legătură cu pachetele turistice achiziționate să se prezinte la sediul agenției pentru a verifica dacă biletele de autocare sau de avion ori pachetele turistice sunt înregistrate și rezervate în mod legal’, a fost mesajul transmis de Daniel Guță.

A fost publicat și un mesaj pe site-ul agenției: ‘Conducerea Agenției de Voiaj Euphoric Travel din Drobeta Turnu Severin, situată vis-a-vis de Autogara Drobeta, confirmă că o salariată a societății a eliberat mai multe chitanțe, facturi și contracte false pentru achiziția de pachete turistice, cazul fiind acum în cercetarea polițiștilor din Severin. Totodată, dorim să îndemnăm toți clienții să se prezinte la punctul de lucru de la adresa menționată pentru a verifica dacă biletele de autocar, de avion sau pachetele turistice sunt înregistrate și rezervate în mod legal’.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version