Magistraţii de la Curtea de Apel Craiova au decis să-l condamne la închisoare pe viaţă pe Florian Gulie, interlopul care l-a ucis pe boxerul Cristian Gălbuşe într-un incident petrecut în vara anului trecut.

Cristian Galbenuse (sursa foto bzc.ro)
Cristian Galbenuse (sursa foto bzc.ro)

Cei doi aveau un conflict mai vechi, s-au luat din nou la harţă pe terasa unui local din Slatina, iar Gulie a scos un cuţit şi i l-a înfipt boxerului în inimă.

Condamnat iniţial la 18 ani de închisoare, pentru omor calificat prin cruzimi, Gulie s-a declarat nemulţumit de decizia magistraţilor de la Tribunalul Olt şi a depus apel la Curtea de Apel din Craiova, dar a primit o pedeapsă mărită, iar decizia actuală este definitivă.

Aflat în boxa acuzaţilor, Gulie şi-a recunoscut fapta, dar a precizat că nu a intenţionat să-l omoare pe Gălbenuşe şi că a încercat să-i acorde primul ajutor când l-a văzut într-o baltă de sânge. Mai mult, Gulie a încercat să-i impresioneze pe magistraţi, fără succes, afirmând că este gata să-şi pună şi el capăt zilelor.

În schimb, conform gazetaoltului.ro, Vasile Gălbenuşe, tatăl lui Cristian Gălbenuşe, susţine că Gulie minte şi că totul a fost premeditat, pentru că oamenii interlopului puseseră de mai mult timp ochii pe Cristian Gălbenuşe şi vroiau să-i facă felul. Mai mult, Gălbenuşe susţine că Gulie nu s-a întors să-i acorde primul ajutor fiului său ci a vrut să se asigure că acesta e mort şi a intenţionat să-l mai lovească cu o scândură, dar l-a nimerit pe prietenul lui Cristi, Iulian Naidin.

În cele din urmă, pe lângă pedeapsa de închisoare pe viaţă, Gulie a fost condamnat să-i plătească tatălui lui Cristi Gălbenuşe 100.000 de euro, drept daune morale, şi 150.000 de euro pentru fiul lui Cristi Gălbenuşe.

Cristian Gălbenuşe era vicecampion naţional de box şi fusese în lotul naţional de juniori.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version