Aproape 200.000 de persoane s-au adunat sâmbătă seara, în Piața Victoriei, din București, pentru a participa la un miting organizat de reprezentanții Partidului Social Democrat.
Liderii PSD au chemat oameni din toate colțurile țării pentru a-și manifesta susținerea în special față de echipa de guvernare PSD-ALDE și împotriva celor de la Direcția Națională Anticorupție și Serviciul Român de Informații.
Din păcate, cum era de așteptat, acțiunea s-a încheiat cu numeroase victime. Conform reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, 170 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la acțiunea de sâmbătă seara.
Dintre acestea, 30 de persoane au avut nevoie de internare de urgență. Au fost mult probleme de epilepsie, deshidratare, lipotimii sau insolație, dar au fost și multe cazuri în care victimele au avut probleme din cauza consumului excesiv de alcool.
Cei de la ISU București-Ilfov au mai precizat că majoritatea victimelor aveau peste 50 de ani fiecare și antecedente medicale. În plus, un băiat de 15 ani a ajuns la spital după ce a alunecat și s-a lovit la genunchi.