Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă la nivelul Capitalei s-a întrunit astăzi pentru a ne spune ceea ce ştim deja: circulaţia rutieră în zona Eroilor va rămâne blocată mult timp de aici înainte, după surparea carosabilului în zona Eroilor.

sava, constructori

Constructorul a dat asigurări că va pune în siguranţă zona până în data de 22 martie 2016, însă primarul interimar al Bucureştilor, Răzvan Sava, spune că va da amenzi începând din 15 ianuarie, când va expira termenul de 30 de zile stabilit în 15 decembrie.

Edilul era, totuşi, conştient încă de atunci că termenul este unul nerealist, anunţând, de fapt „cel puţin 30 de zile” de blocare a circulaţiei în centrul Capitalei.

„Din păcate, termenul avansat de constructor este 22 martie pentru punerea în siguranţă a zonei: se vor întoarce oamenii acasă, vor fi reparate utilităţile. Eu nu sunt de acord cu această dată, le-am impus 15 ianuarie, după aceea li se vor aplica penalităţi. Le-am spus clar că afectează louitorii din zonă, sunt 100.000 de oameni afectaţi şi 14 familii evacuate. Le-am impus să lucreze non-stop, nu contează că este sâmbătă sau duminică sau că sunt sărbători”, a declarat primarul Sava, după şedinţa de 2 ore a Comitetului.

Conisie de experţi şi studiu nou

Primarul Sava a precizat că reprezentanţii constructorului invocă necesitatea unui studiu geotehnic: „Ei spun că atunci când s-au apucat de lucrare au avut un studiul geo iar acum zic că au nevoie de alt studiu”.

În plus, constructorul spune că aşteaptă de la experţi să le pună la dispoziţie soluţia. Însă şi experţii aşteaptă date din zonă, astfel că s-a intret deja într-un cerc vicios, cu rezolvare tipic românească de genul „comitete şi comiţii”.

Sava: Situaţia este dezestruoasă

Întrebat cum ar cataloga într-un cuvânt această situaţie, primarul interimar a răspuns: „Dezastruoasă”. „Noi le cerem termene, soluţii, însă nu suntem noi beneficiarul lucrării, ci Metrorex. Pentru noi, prioritară este punerea în siguranţă a zonei. Oamenii evacuaţi trebuie să revină rapid în casele lor, şi pentru ei sunt sărbători. Dar aceste case trebuie consolidate, pe cheltuiala constructorului”, a adăugat Răzvan Sava.

„Soluţia pe care constructorul o aplică în prezent în zona respectivă este cea care trebuie: injectează beton. Dar noi vrem să ştim exact data când va fi pusă în siguranţă zona”, a conchis primarul.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version