Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a publicat pe site-ul propriu toate contractele de achiziţii – şi valoarea lor – pe care le au în derulare instituţiile din subordinea sa: RATB, RADET, teatrele, spitalele, muzeele, Direcţia Generală de Poliţie Locală, Autoritatea pentru Supravegherea Animalelor, ALPAB, Grădina Zoologică, AFI, ACCU, Circul, AMRSC, DGASMB etc.

site pmb

Primarul interimar Răzvan Sava a emis  o dispoziţie în acest sens, la aproape 3 săptămâni de când a fost instalat în funcţie de CGMB.

“Am promis transparență. Astăzi vom începe să încărcăm pe site-ul primăriei contractele de achiziții ale municipalității semnate în anul 2015. Va fi un proces care se va desfășura pe parcursul săptămânilor viitoare. Bucureștenii au dreptul să știe cum s-au angajat cheltuielile publice din taxele și impozitele pe care le plătesc”, a declarat Sava.

Astfel, conform Dispoziţiei 1945/11.12.2015, “în vederea asigurării transparenței decizionale, toate contractele atribuite în baza OUG 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, de către aparatul de specialitate al Primarului General al Municipiului Bucureşti şi instituţiile publice de interes local aflate sub autoritatea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, aflate în derulare, vor fi postate şi vizualizate pe site-ul PMB, într-o rubrică distinctă, cu denumirea contracte de achiziţii publice, aflate în derulare la Municipiul Bucureşti. Informaţiile vor fi actualizate lunar, până la data de 15 ale lunii următoare”.

Lista contractelor poate fi vizualizată AICI.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version