Camera Deputaților a adoptat miercuri, prin vot final, un proiect de lege care prevede ca, de anul viitor, amenzile de circulație să fie plătite în 15 zile lucrătoare.
În acest moment, șoferii au la dispoziție doar 48 de ore pentru a achita amenzile de circulație la jumătate. De la 1 ianuarie 2019, practic noul Cod Rutier prevede ca amenzile să fie plătite la jumătate într-un interval de 15 zile lucrătoare.
Mai mult, proiectul, adoptat miercuri și care a fost deja transmis către Administrația Prezidențială, pentru a fi promulgat de Klaus Iohannis, prevede noi avantaje pentru șoferi.
Va fi instituit un sistem electronic pentru ca plata amenzilor să se facă mai ușor, în online, dar și un cont unic de plată a amenzilor la nivel național.
Până la 1 ianuarie 2019, Guvernul și-a asumat obligația de a adopta normele metodologice de aplicare a acestei legi.
Evident, Opoziția și-a manifestat nemulțumirea față de proiect susținând că prin adunarea banilor din amenzi într-un cont unic se va întârzia alocarea sumelor către bugetele autorităților locale.