Procurorii DNA au extins urmărirea penală faţă de primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu: pe lângă luare de mită, el este acuzat acum de spălare de bani, abuz în serviciu – dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit – şi constituire a unui grup infracțional organizat.

Totodată, anchetatorii au dispus indisponibilizarea prin sechestru a cotei indivize de 5/6 dintr-un imobil situat în București, sectorul 1, cu o suprafață utilă totală de 244,19 mp (inclusiv, logie, terasă, loc de parcare la demisol și boxa) și cota parte indiviză ce reprezintă 101,64 mp teren – ambele bunuri aflate în proprietatea lui Oprescu -, până la concurența valorii de 1.264.531,8 lei.

“De asemenea, s-a dispus indisponibilizarea prin sechestru a unui imobil aparținând partenerei de viață a lui Oprescu Sorin Mircea, situat în București, sectorul 1, până la concurența valorii de 2.411.019,01 lei. La dispunerea acestei măsuri s-au avut în vedere prevederile referitoare la confiscarea extinsă”, precizează DNA.

Oprescu a fost arestat preventiv în 6 septembrie, pentru luare de mită.

În motivarea pronunţată în 7 septembrie de Tribunalul București se arată că Oprescu a primit 25.000 euro de la directorul Administraţiei Cimitirelor, Bogdan Popa, “cu titlul de mită și nu ca împrumut”, așa cum a susținut edilul „în mod cu totul neconvingător” în fața instanței.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version