Un grav accident de circulație s-a produs, duminică seara, în municipiul Suceava.
Două persoane și-au pierdut viața, după ce motocicleta pe care se aflau a ajuns sub roțile unui autocar plin cu turiști ucraineni.
Autoritățile locale au intervenit cu un echipaj de descarcerare grea, un alt echipaj de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță de la Serviciul Județean.
Din păcate, pentru cele două persoane aflate pe motocicletă nu s-a mai putut face nimic. 67 de persoane se aflau în autocarul lovit din spate de motocicletă și ele nu au avut nevoie de intervenție medicală.
Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul, dar și cine se face vinovat de producerea acestuia.