Un grav accident de circulație s-a produs, miercuri seara, pe Drumul Național DN 73, pe raza localității Schitul Golești, din județul Argeș.
Un tânăr de 18 ani, care nu avea permis la volan, a luat mașina tatălui său și a plecat la drum, însoțit de doi prieteni de vârstă asemănătoare.
La un moment dat, din cauza lipsei de experiență, tânărul a pierdut controlul volanului, iar autoturismul s-a lovit violent de un autobuz care circula în aceeași direcție și în care nu se aflau pasageri.
Impactul a fost atât de dur, încât pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș s-au chinuit să scoată cele trei victime dintre fiarele contorsionate.
Unul dintre pasageri a fost scos decedat, iar celălalt a murit în drum spre spital. Șoferul a ajuns la spital în comă și are șanse minime de supraviețuire.