Aflată în pericol să fie arestată din nou, Elena Udrea a ajuns joi în Parlament, pentru a studia dosarul penal în care este acuzată că a încasat şpăgi de milioane de dolari.

udrea

Udrea are timp cel mai probabil până săptămâna viitoare pentru a-şi pregăti apărarea pe care o va prezenta în faţa colegilor săi din Camera Deputaţilor, când se va vota dacă se impune sau nu ridicarea imunităţii şi arestarea Elenei Udrea. Misiunea pare una aproape imposibilă dacă ne gândim că dosarul are 1.867 de pagini.

Udrea a precizat că o interesează în mod direct acuzaţiile care i se aduc şi că nu cunoaşte alte detalii, existând zvonuri că în dosar ar fi implicat chiar Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României Traian Băsescu. De asemenea, Udrea a anunţat că nu va face publică povestea vilei din Eforie Sud, cea despre care se spune că a ajuns ilegal în mâna fostului ministru al Dezvoltării, până când nu o va prezenta în faţa Parchetului.

Udrea urmează să fie audiată şi în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, vineri, însă Ciprian Nica, vicepreşedintele Comisiei, se teme că va exista o lipsă de cvorum. “Am anunţat-o pe doamna Elena Udrea să vină însoţită de avocat. Am stabilit un program până la ora 16.00. Dacă nu va fi cvorum, vom face o cerere către Biroul Permanent pentru a cere un nou termen, probabil pentru luni. Cel mai probabil plenul va fi miercuri”, a anunţat Ciprian Nica, vicepreşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor.

În noul dosar penal, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie solicită ridicarea imunităţii parlamentare în cazul Elenei Udrea si încuviinţarea reţinerii şi a arestării fostului ministru al Dezvoltării, acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă. Elena Udrea se află într-o situaţie foarte delicată în condiţiile în care liderii PNL şi PSD au anunţat deja că nu mai vor să se pună “contra justiţiei” şi vor vota în favoarea tuturor solicitărilor venite din partea DNA.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version