Primarul Capialei, Gabriela Firea, a decis luni, după întâlnirea cu „reprezentanţii tuturor instituţiilor responsabile de ordinea, liniştea publică şi siguranţa cetăţenilor” – zece la număr – că a aprobat solicitarea Federaţiei Românilor de Pretutindeni de a organiza o manifestaţie de protest în Piaţa Victoriei în data de 10 august, la care sunt anunţate să participe 1 milion de persoane.
„În urma întâlnirii de lucru cu reprezentanţii tuturor instituţiilor responsabile de ordinea, liniştea publică şi siguranţa cetăţenilor – Prefectura Capitalei, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada de Poliţie Rutieră, Poliţia Locală, Jandarmeria, S.R.I., R.A.T.B., Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi reprezentanţi ai Direcţiilor din Primăria Capitalei cu atribuţii în acest domeniu – Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a aprobat solicitarea Federaţiei Românilor de Pretutindeni de a organiza o manifestaţie de protest în Piaţa Victoriei, în data la 10 august 2018, la care sunt anunţate să participe 1 milion de persoane”, se arată în comunicatul Primăriei Municipiului București (PMB) transmis luni seară.
„Coroborând prevederile legale şi informaţiile specifice deţinute de fiecare instituţie implicată, a rezultat că pentru desfăşurarea în deplină securitate a unui eveniment la care ar urma să participe un număr atât de mare de persoane este necesar ca zona anunţată iniţial să fie extinsă şi cu arterele adiacente, după cum urmează: Bd. Ana Ipătescu până la Piaţa Romană inclusiv, Bd. Aviatorilor, până la Piaţa Charles de Gaulle inclusiv, Bd. Kiseleff, până la Piaţa Arcului de Triumf, Bd. Titulescu până la intersecţia cu str. Dr. Felix, str. Buzeşti, până la intersecţia cu str. Dr. Polizu, Calea Victoriei, până la intersecţia cu Bd. Dacia”, se mai arată în document.