În 10 august, la București ar urma să aibă loc cel mai mare miting desfășurat după Revoluție în România.

Peste un milion de persoane și-au anunțat prezența la acțiunea pusă la cale de reprezentanți ai Diasporei, majoritatea participanților urmând să fie români veniți de peste Hotare.

Oamenii susțin că vor o țară ca afară și consideră că acest lucru nu se poate realiza atâta vreme cât la conducerea țării se află Partidul Social Democrat și, mai ales, Liviu Dragnea.

De aceea românii din Diaspora sunt așteptați să ia cu asalt Piața Victoriei din București. Asta în ciuda faptului că autoritățile locale se dau din colț în colț pentru a evita o acțiune de asemenea amploare.

Inițial, Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a anunțat că nu aprobă organizarea unui asemenea miting din motive de securitate. Ulterior, Firea a dat-o la întors, în stilul ei caracteristic, și a anunțat că organizarea unui asemenea eveniment este posibilă ‘dacă organizatorul își asumă responsabilitățile ce decurg din lege și toate instituțiile statului conlucrează pentru a garanta siguranța cetățenilor’.

În aceste condiții, Firea urmează să se întâlnească luni cu reprezentanți ai Jandarmeriei, SRI, SIE, Prefectura Capitalei, Poliţia Rutieră, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Poliţia Locală, RATB, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov, ISU, precum şi reprezentanţi ai direcţiilor din Primăria Capitalei cu atribuţii în acest domeniu.

Scopul ședinței este stabilirea condițiilor în care poate avea loc un eveniment de o asemenea anvergură, fiind luate în calcul elemente precum accesul la spitalele din zonă, afluirea şi defluirea participanţilor, circulaţia autospecialelor de intervenţie medicală, pompieri, ISU, etc.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version