Programul multianual ”Construcția de locuințe de serviciu”, inițiat de Ministerul Dezvoltării, a fost adoptat, miercuri, prin Hotărâre de Guvern.
Este vorba despre construirea locuințelor de serviciu pe baza propunerilor primite de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) de la autoritățile administrației publice locale și centrale.
“Beneficiarii programului sunt funcționarii publici, precum și angajații din instituții publice centrale și locale, care nu dețin sau nu au deținut, individual sau în comun, împreună cu soții lor, în proprietate o locuință în localitatea în care își desfășoară activitatea, indiferent de modul în care a fost dobândită, cu excepția cotelor-părți din locuințe dobândite prin moștenire”, precizează Executivul.
Locuințele vor fi repartizate personalului propriu al instituțiilor care solicită realizarea acestora. Închirierea lor se va face în condițiile prevăzute de legislația specifică din fiecare domeniu sau, în situația în care nu există legislație specifică, în condițiile OUG 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe.
Locuințele de serviciu construite prin program nu pot fi vândute.
Pe baza unor protocoale, instituțiile publice pot stabili ca aceste locuințe să fie repartizate personalului din mai multe instituții.
Pentru soluționarea cererilor, autoritățile vor constitui comisii de examinare a solicitărilor și vor stabili ordinea de repartizare și modalitățile de diferențiere.
Terenuri
Programul se dezvoltă pe terenuri proprietate publică a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, puse la dispoziția ANL, care le preia în folosință gratuită, în condițiile legii. În cadrul programului pot fi incluse și construcții aflate în diverse stadii de execuție ori finalizate și neexploatate.
De asemenea, lucrările de utilități (apă, canalizare, energie termică și electrică, gaze naturale) se realizează de către autorităţile locale cu minimum 90 de zile înainte de termenul de punere în funcțiune a locuințelor comunicat de ANL (pentru locuințele realizate la solicitarea autorităților publice locale și aflate în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale) și de către ANL (pentru locuințele realizate la solicitarea autorităților publice centrale și aflate în proprietatea publică a statului).
Sumele necesare finanțării programului se vor asigura de la bugetul de stat, prin bugetul MDRAP, din bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite.