Reprezentanţii Spitalului de Arşi din Capitală anunţă că o nouă victimă a incendiului din Club Colectiv, de vineri, şi-a pierdut viaţa.
Este a 31-a victimă care îşi pierde viaţa în urma teribilului incident produs în timpul unui concert al unei cunoscute trupe de muzică rock.
Persoana care a decedat în cursul zilei de luni este una dintre puţinele victime ale cărei date de identificare încă nu au fost stabilite.
Totuşi, doctorii susţin că este vorba despre un tânăr care nu avea mai mult de 30-35 de ani.
Iar autorităţile se tem că acesta este abia începutul, iar numărul decedaţilor ar putea creşte în continuare. Peste 130 de persoane implicate în teribilul incident sunt încă internate în diferite spitale din Bucureşti.
Reprezentanţii Spitalului Militar au anunţat că trei dintre răniţi dau semne de revenire, dar şase rămân în continuare în stare critică. Cele mai multe victime aflate în stare critică sunt la Spitalul de Urgenţă Floreasca (14), la Spitalul Universitar (13) şi la Spitalul de Arşi (10).
Victor Ponta, şedinţă extraordinară de Guvern
Modul alarmant în care creşte numărul victimelor l-a făcut pe premierul Victor Ponta să ceară devansarea şedinţei săptămânale de Guvern.
Astfel, membrii Guvernului vor decide, marţi, modul în care ajută familiile victimelor incendiului din Club Colectiv. De asemenea, se vor discuta şi mai multe posibile modificări legislative solicitate de reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne şi de cei de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Autorităţile vor luarea unor măsuri legislative care să împiedice apariţia altor asemenea tragedii.