Jandarmeria Capitalei a identificat 5 persoane care au folosit materiale pirotehnice la meciul de fotbal de duminică seară dintre FCSB şi FC Dinamo Bucureşti de pe Arena Naţională, și le-a întocmit acte de sesizare în vederea cercetării penale pentru infracţiunea de deţinere şi utilizare a obiectelor pirotehnice.
Totodată, au fost sesizate organele competente cu privire la săvârşirea unei fapte de ultraj, de către un bărbat în vârstă de 36 de ani care a lovit un jandarm.
De asemenea, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4.000 de lei, iar împotriva a două persoane a fost luată măsura de interzicere a accesului la competiţii sportive pe o perioadp de 6 luni şi 1 an”.
Nu în ultimul rând, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin conform legii în ceea ce priveşte controlul persoanelor la intrarea în stadion şi interzicerea accesului cu obiecte pirotehnice, organizatorul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 3.000 de lei, iar doi agenţi ai societăţii de securitate cu suma de 100 de lei fiecare.