Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis, vineri, eliberarea din arest a Geaninei Trenceanu.

Geanina Terceanu (sursa foto romaniatv.net)
Geanina Terceanu sursa foto romaniatvnet

Geanina Trenceanu este judecătoarea acuzată de comiterea unor fapte de corupţie, respectiv că a încasat 220.000 de euro de la fraţii Becali pentru a-i achita pe cei opt oameni din fotbal implicaţi în Dosarul Transferurilor.

Geanina Trenceanu a fost plasată în arest la domiciliu. Există informaţii conform cărora ea a ajuns la un acord cu oamenii legii şi şi-a recunoscut fapta.

Pe 3 aprilie 2012, ea a decis să-i achite, în Dosarul Transferurilor, pe Ioan Becali, Victor Becali, Cristian Borcea, Mihai Stoica, George Copos, Gică Popescu, Gigi Neţoiu şi Jean Pădureanu. Însă procurorii DNS susţin că, în prealabil, ea a încasat 220.000 de euro de la fraţii Becali, în perioada 2009-2012, tocmai pentru a-i achita pe cei opt oameni de fotbal.

Ulterior, la începutul lui 2014, cei opt oameni de fotbal au fost condamnaţi toţi la pedepse de închisoare cu executare.

De asemenea, se pare că şi fraţii Ioan şi Victor Becali au recunoscut că au şpăguit-o pe judecătoarea Geanina Trenceanu. Acest lucru a dus la refuzarea eliberării condiţionate a lui Ioan Becali, dar se pare că fraţii Becali au recurs la acest gest şi pentru ca celelalte personaje implicate în dosar să nu mai aibă de suferit.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version