Pensiile vor veni în luna ianuarie prin Poșta Română cu o întârziere justificată, susține noul ministru al Muncii, Marius Budăi, invocând cele două zile libere de la începutul anului.
“Au fost închise conturile în Trezorerie. Ţinând cont de faptul că 1 şi 2 au fost sărbători legale, este o întârziere justificată, nu este o întârziere venită din alte motive. S-au făcut deschiderile de conturi, s-au făcut plăţi de către Poşta Română. Începând de săptămâna viitoare, cu precizarea că se va lucra sâmbătă, 12 ianuarie, se vor relua plăţile şi vor intra în grafic. Practic plăţile trebuiau închise în data de 15. Luna aceasta, şi doar luna aceasta, se vor închide în data de 17, cu două zile decalate”, a declarat Budăi vineri seara, la România Tv.
El a arătat însă că pensionarii care încasează banii pe card nu îi vor primi cu întârziere.