Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, i-a acuzat miercuri seară pe liderii sindicali de la metrou, după negocierile eșuate cu aceștia, că se gândesc la bunăstarea lor, prin declanșarea grevei de avertisment joi dimineață și amenințarea cu greva generală începând de luni.
“Vreau să știe toată lumea că metroul din București nu a fost construit pentru bunăstarea liderilor sindicali, care de mai bine de 20 de ani negociază în numele angajaților având în vedere propriile interese. Această grevă este pentru conservarea privilegiilor pe care comercianții din stațiile de metrou le au de mai bine de 15 ani”, a declarat ministrul Transporturilor.
Concret, contractul de exploatare a spaţiilor comerciale de la metrou de către sindicate, contract care a expirat. AGA de la Metrorex a decis evacuarea spaţiilor şi declanşarea unei proceduri competitive pentru ocuparea spaţiilor comerciale, dar comercianţii nu au părăsit spaţiile. ”Vor fi notoficaţi pentru sistarea utilităţilor”, a spus Şova.
Comercianţii au plătit 495 de lei/an/metru pătrat în 2015, 500 de lei/mp/am în 2016, 529 de lei/mp/an în 2017 şi 409 lei/mp/am în 2018.
Lucian Șova a arătat că negocierile cu sindicatele au început în urmă cu opt luni, că principala revendicare a fost majorarea salariilor cu 42% și că sindicaliștii nu au acceptat niciun fel de reducere a acestui procent pe care îl cer.
În ultimii patru ani majorările salariale de la metrou au fost de 9% în 2015, de 12% în 2016, de 21% în 2017.
Salariile la metrou sunt de 7.300 de lei pentru personalul tehnic, de 8.000 de lei pentru mecanici şi de 5.300 de lei pentru personalul care lucrează noaptea. La salarii se adaugă beneficii: tichete de masă de 12 lei/zi, reducere de 75% la biletele de tren, 75% la abonamente, permis pentru 6 călătorii CFR şi reducere de 99% la cazare la hotelul Zamora din Buşteni, hotel ce aparţine sindicatelor.
Potrivit lui Șova, salariile angajaților Metrorex au crescut anual, în ultimii patru ani, ultima majorare fiind de 21%, în 2017.
Metrorex anunță că a fost notificată Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM) cu privire la decizia declanșării grevei de avertisment, în data de joi, 15.11.2018, între orele 04:00-06:00. În această perioadă trenurile de metrou nu vor circula.