“Eram în timpul serviciului, îmi făceam datoria”, a declarat vicepremierul şi ministru de Interne Gabriel Oprea la ieşirea din sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, unde a fost audiat în dosarul morţii în timpul serviciului a polițistului Bogdan Gigină, antemergător în colana oficală a lui Oprea.

oprea mai cu stra in frunte
Sursă foto: MAI

“Nu am avut nimic în plus faţă de ceilalţi miniştri de Interne”, încercând el să sugereze că toţi demnitarii de la MAI au beneficiat de coloană oficială.

“Vreau să vă spun că de la începutul acestui an n-am avut nicio zi de concediu, am muncit de dimineaţă până seara”, a adăugat Oprea, fără să-l întrebe nimeni despre concediu.

O săptămână de concediu pe litoral

Îi amintim însă că astă-vară a participat la “Oamenii Realităţii”, aflat pe litoral pentru o săptămână, astfel că toată ţara a putut să-l vadă în ţinută lejeră pe terasa hotelului unde avea loc emisiunea.

“Am venit cu familia la mare să stau o săptămână, pentru că fiica mea trebuie să nască în curând şi după aceea nu mai puteam”, a spus vicepremierul.

El a precizat în timpul emisiunii că se află pe litoral împreună cu soţia, fiica, ginerele şi fiul”.

“Am muncit de dimineața până seara într-un context greu de securitate”

Jurnaliştii care îl aşteptau la ieşirea din Parchet l-au întrebat însă cu cine se  afla în maşină la momentul accidentului şi de unde venea.

“Veneam de la o instituție a statului român. Am declarat aceste lucruri, nu am voie să spun mai mult decât am declarat”, a răspuns el.

Ziariştii la-u întrebat apoi dacă s-a deplasat cu coloană oficială de 1.500 de ori de la începutul acestui an, ministrul a răspuns că a avut “mai multe deplasări”, tot timpul pentru a-şi face datoria.

“Am avut mai multe deplasări. Ori de câte ori voi fi chemat la Parchet, voi declara. Am trimis toate documentele. Și vreau să știți că în toată activitatea mea de ministru sau de vicepremier nu am încălcat legea”, a spus vicepremierul Oprea.

Juna consilieră, audiată şi ea 

Ieri au apărut informaţii că Gabriel Oprea se afla în maşină împreună cu consiliera sa personală “suspect de apropiată” – tânăra de 23 de ani care a făcut gafa monumentală de a-i lua apărarea şefului pe… Facebook. 

Surse judiciare au declarat ieri, pentru Mediafax, că pe masa procurorilor care anchetează cazul a ajuns lista persoanelor care s-au aflat în coloana oficială, stabilindu-se că în maşină cu ministrul Afacerilor Interne mai erau două persoane – şoferul şi un angajat.

Sursele spun că procurorii i-au audiatieri atât pe şoferul care conducea maşina vicepremierului în seara accidentului, cât şi pe consiliera personală a lui Gabriel Oprea.

Parchetul a primit şi convorbirile din dispecerat

Sursele citate au precizat că anchetatorii primit toate actele solicitate de la Brigada Rutieră a Capitalei şi convorbirile din dispecerat înregistrate în seara de 20 octombrie, când a avut loc accidentul în care şi-a pierdut viaţa Bogdan Gigină, poliţistul care deschidea coloana oficială a vicepremierului.

Anchetatorii au mai primit de la MAI datele solicitate privind legislaţia în baza căreia a fost constituită coloana oficială pentru însoţirea cu echipaj de poliţie a vicepremierului Gabriel Oprea şi traseul pe care a mers acesta în 20 octombrie.

De la deschiderea dosarului, anchetatorii i-au audiat pe poliţiştii din coloana oficială a ministrului Oprea, pe agenţii de circulaţie care se aflau în intersecţie, pe muncitorii care efectuau lucrările de reparaţii pe Str. Ştirbei Vodă, precum şi pe alţi martori aflaţi în zonă.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version