Un grav accident de circulație s-a produs, marți dimineața, în județul Hunedoara.
Șoferul unui microbuz școlar a pierdut controlul volanului, iar microbuzul a părăsit carosabilul, răsturnându-se într-un șanț de pe marginea drumului.
10 elevi se aflau în microbuz la momentul producerii accidentului, iar patru dintre ei au fost transportați de urgență la Spitalul Municipal Hunedoara.
Accidentul s-a produs la intrarea în localitatea Boș, iar autoritățile locale au intervenit cu mai multe ambulanțe.
Polițiștii urmează să stabilească motivul care a dus la producerea accidentului și dacă șoferul poate fi tras la răspundere pentru acest accident.
Anchetatorii au stabilit că microbuzul era condus, la momentul producerii accidentului, de un bărbat în vârstă de 70 de ani.