Un incident incredibil s-a petrecut vineri seara pe litoralul românesc, respectiv în stațiunea 2 Mai.
Mai mulți angajați ai unui restaurant celebru s-au luat la bătaie cu câțiva clienți, după ce cele două părți și-au aruncat cuvinte dure.
Totul a pornit de la faptul că clienții au intrat în restaurant îmbrăcați în pantaloni scurți, iar angajații localului le-au solicitat să plece pentru că nu respectă dress code-ul instituției.
De aici și până la o bătaie în toată regulă a mai fost doar un pas. S-au împărțit pumni și picioare, iar în cele din urmă putem spune că partida de lupte s-a încheiat la egalitate, câte două persoane din fiecare tabără ajungând la spital.
Din fericire, victimele nu au suferit răni grave și nu au avut nevoie de internare. Totuși, bătăușii s-au ales cu dosare penale pentru loviri și tulburarea liniștii și ordinii publice.