Lucrările de construire a pasajului rutier subteran de la Piaţa Sudului sunt întârziate 6 luni iar Primăria Capitalei riscă să piardă finanţarea din fonduri europene.

Pasaj Piata Sudului

Din investiţia de 127.140.761 lei, 96.442.727,19 lei reprezintă asistenţă financiară nerambursabilă (85.125.468,39 de lei finanţare FEDR şi 11.317.258,80 lei de la Bugetul de Stat) iar 1.968.218,92 de lei, cofinanțare din bugetul PMB.

Pasajul trebuie terminat până la 31 iunie 2016. „În caz contrar, PMB riscă pierderea finanţării europene şi demararea unor litigii comerciale previzibile cu contractorii lucrărilor de execuţie, care ar putea duce la afectarea severă a traficului rutier din zona pe termen nedeterminat”, admit reprezentanţii PMB.

În prezent a fost reprogramat graficul de execuţie, astfel încât construirea efectivă a pasajului se desfăşoară în paralel cu relocarea reţelelor de utilităţi (Apa Nova, Enel şi Telekom).

Şantierul bulversează circulaţia rutieră, însă PMB atenţionează că vor exista restricţii auto în zonă pe tot parcursul lucrărilor.

Contractul de execuţie a pasajului Piaţa Sudului a fost semnat în 4 mai 2014 de primarul Sorin Oprescu (arestat între timp) cu Asocierea Astaldi-Euroconstruct. Şantierul a început în iulie 2014.

author avatar
Madalin Bulf
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version