Reprezentanții Poliției Transporturi au efectuat, în cursul zilei de miercuri, o acțiune de control asupra taximetriștilor care acționează pe lângă cele mai importante aeroporturi din țară.
Au fost verificați taximetriștii de lângă aeroporturile din București, Cluj, Timișoara, Craiova, Bacău și Iași.
Joi, oamenii legii au prezentat bilanțul acestei acțiuni. Într-un interval de doar două ore au fost verificați 156 de taximetriști și amendați 69 dintre ei.
Conform celor de la Poliția Rutieră, activitatea a vizat depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, a celor care acostează persoane pentru a le oferi ilegal astfel de servicii, precum şi a celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau standardul de calitate a serviciilor oferite.
În doar două ore, în funcție de traficul de pasageri din fiecare aeroport, poliţiştii de la transporturi au verificat 156 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 69 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 17.340 de lei.
Dintre sancţiunile aplicate, 48 au fost pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, 12 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, iar 9 pentru alte abateri.
De asemenea, pe parcursul activităților desfășurate, a fost dispusă și o măsură complementară de reținere a certificatului de înmatriculare.
Acțiunile desfășurate de Poliția Română pentru siguranța transportului public de persoane continuă şi în perioada următoare.