Agentul șef de poliție Tudor Darie, de la Postul de Poliție Dobra, este eroul săptămânii pentru Poliția Română.

Pentru că, deși aflat în timpul liber, agentul a intrat luni seara într-o casă în flăcări și a reușit să salveze în ultimul moment doi copii, unul de șase luni, iar celălalt de patru ani.

“Poliţistul, care locuieşte în apropiere de casa care a luat foc, a ajuns primul la locul incendiului şi a pătruns în interior, alertat pe plânsetele copiilor aflaţi în una din camerele imobilului. Iniţial, acesta a reuşit să o scoată afară din casă pe fetiţa de patru ani, după care a intrat din nou în locuinţă, reuşind să îl salveze şi pe fratele acesteia, în vârstă de şase luni”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

Pompierii militari de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara au reușit să stingă rapid focul, care însă a distrus în mare măsură casa respectivă.

Micuții au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Deva și vor rămâne sub supraveghere medicală. Totuși, în acest moment ei sunt în afara oricărui pericol în special grație intervenției prompte a polițistului erou.

Oamenii legii au deschis dosar penal pentru distrugere din culpă, prin incendiere, iar autoritățile vor stabili dacă se impune decăderea din drepturi a părinților care plecaseră de acasă cu aproximativ 30 de minute înainte să izbucnească incendiul de la o sobă.

Agentul şef de poliţie Tudor Darie, în vârstă de 41 de ani, a fost încadrat în structurile IPJ Hunedoara din anul 2000, iar din anul 2009 îşi desfăşoară activitatea în cadrul Postului de Poliţie Dobra, după ce anterior a fost încadrat la Poliţia Oraşului Petrila.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version