Mai mulţi parlamentari promovează un proiect de lege care ar urma să ridice poliţiştii locali la rang de poliţişti de la rutieră.

Concret, poliţiştii locali ar urma să aibă aceleaşi atribuţii precum cei de la Rutieră în ceea ce priveşte problemele din trafic. În acest moment, poliţiştii locali nu pot decât să amendeze şoferii pentru oprire sau staţionare neregulamentară şi să dirijeze la nevoie traficul din intersecţii.

Conform noului proiect, poliţiştii locali ar putea să acorde amenzi precum cei de la Rutieră şi ar putea chiar decide, în anumite cazuri, reţinerea permiselor de circulaţie.

Parlamentarii care susţin acest proiect vor ca prin acest demers să se clarifice rolul poliţistului local, în condiţiile în care în ultimele luni s-au înregistrat mai multe cazuri în care amenzile date de poliţiştii locali să nu fie recunoscute în instanţă.

Culmea este că sindicatele din poliţie nu sunt de acord cu acest demers pe motiv că “poliţiştii de la Rutieră fac ani de şcoală în acest sens, învaţă legile şi cum să le aplice. Poliţiştii locali nu sunt obligaţi să ştie legile pe Rutieră înainte să fie angajaţi. Ei doar trebuie să aibă peste 18 ani, să nu aibă cazier şi să treacă o testare rudimentară”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version