Pentru a-și asigura victoriile la ultimele alegeri, social-democrații au aruncat cu pomeni atât de mari încât angajații din primăriile și consiliile locale sau județene din toată țara au ajuns să aibă venituri atât de mari încât să nu le mai poată duce.
S-a ajuns la situații absurde, respectiv la cazuri în care salariile angajaților din primării sau consilii să depășească, efectiv, bugetele avute la dispoziție.
Aleșii de la centru au mizat pe o asemenea acțiune tocmai pentru a-i subjuga pe cei din teritoriu, astfel încât aceștia din urmă să fie la mâna lor și a plocoanelor pe care aceștia le dau pentru a acoperi deficitul.
Buba a mers, dar nu putea să meargă la infinit, iar acum au apărut primele semnale care arată că, cel puțin în teritoriu, situația nu este deloc una roz.
Și deja există pericolul ca multe instituții să intre în faliment, respectiv să nu mai aibă cu ce să achite până la sfârșitul anului salariile nesimțite pe care și le-au atribuit.
Primul semnal este dat de Mădălin Ungureanu, primarul comunei Bălești, din județul Gorj. Acesta a decis încă din urmă cu două luni reducerea salariilor din primărie cu 20% tocmai pentru ca oamenii să fie siguri că-și vor încasa banii până la sfârșitul anului.
„Am luat această decizie tocmai pentru a evita situaţia de a rămâne fără niciun leu, cum au rămas alte primării. Astfel, am putea lua în aceeaşi formă până la sfârşitul anului. Dacă luăm salariile întregi, în ultimul trimestru nu mai aveam bani. Acum, toţi aşteptăm cu sufletul la gură o rectificare. Sperăm să fie pozitivă, dar dacă nu e, ce facem? A fost o măsură preventivă. Nu ştiu cum au primit salariaţii vestea, nu mi-au zis în faţă, dar au acceptat. Trebuia să luăm măsuri. Decât să ajungem în situaţia să facem restructurări, mai bine ne chibzuim”, a declarat Mădălin Ungureanu, conform pandurul.ro.
Edilul susține că dacă vor primii fonduri suplimentare, la rectificare, este posibil ca angajații primăriei să-și primească diferențele de bani. Până acum ei au pierdut între 200 și 500 de lei pe lună.