Paul Gancea, George Anastasescu şi Costin Mincu, cei trei proprietari ai Clubului Colectiv, arestaţi preventiv după tragedia din 30 octombrie, au fost audiaţi, marţi, de procurorii de la Parchetul General.

club colectiv intrare

Procurorii i-au înştiinţat pe cei trei de extinderea urmăririi penale. Astfel, Paul Gancea, George Anastasescu şi Costin Mincu nu mai sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi de vătămare corporală din culpă, ci de uciderea din culpă a 60 de persoane.

De asemenea, procurorii i-au înştiinţat pe cei trei că li s-a pus sechestru pe întreaga avere, în cazul în care cei trei vor fi găsiţi vinovaţi şi obligaţi la plata unor despăgubiri.

În plus, Paul Gancea, George Anastasescu şi Costin Mincu au fost înştiinţaţi că vor fi executate noi expertize şi că au posibilitatea să-şi desemneze experţi parte în cadrul anchetei.

Ultimele discuţii pe seama acestui dosar arată că procurorii au tendinţa de ai considera pe cei trei principalii vinovaţi de tragedia care s-a produs în Club Colectiv.

Motivul pare să fie unul cât se poate de clar: “Incendiul de la clubul Colectiv s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spaţiul respectiv au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condiţiile amenajării interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, respectiv perete antifonat), cu consecinţa morţii şi vătămării corporale a mai multor persoane aflate în local”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version