Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la BCCO Târgu Mureş anunţă reţinerea unui tânăr de 31 de ani acuzat de proxenetism şi de pornografie infantilă.

e080ba7bac4d1206fcbe43cf4dd94f63

Conform oamenilor legii, tânărul, cu ajutorul a doi aghiotanţi, a reuşit să drogheze mai multe tinere şi să le convingă să se prostitueze pentru el.

Astfel, tânărul a reuşit să convingă cel puţin şapte tinere, printre care şi minore, să se prostitueze pentru el şi să-i aducă foloase patrimoniale.

După ce au efectuat mai multe percheziţii la liderul grupului şi la aghiotanţii săi, procurorii DIICOT au ridicat înscrisuri, 1.000 de euro, 11 telefoane mobile, 250 de grame de muguri uscaţi de cannabis, două grindere metalice, dispozitive de stocare a datelor şi un laptop.

Pentru a atrage clienţi, liderul grupului a apelat la fotografi profesionişti care să le pozeze pe tinere în ipostaze explicit sexuale. Fotografiile erau promovate ulterior pe site-uri de specialitate.

Liderul grupului a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de proxenetism şi pornografie infantilă. Ulterior, însă, magistraţii au decis că proxenetul nu reprezintă pericol public şi poate fi cercetat penal sub control judiciar. Asta deşi bărbatul continuă să aibă la dispoziţie datele de contact ale tinerelor şi le poate influenţa să-şi modifice declaraţiile date autorităţilor sau să-şi retragă eventualele plângeri.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version