În era în care unii au chiar şi trei joburi pentru a trăi confortabil, Suedia a implementat, în premieră, programul de 6 ore de muncă în loc de 8 şi s-a dovedit un experiment reuşit.
Legislativul și societatea civilă din România discută eventualitatea introducerii acestui model și în țara noastră.
Experimentul social suedez a început în aprilie 2014, în Gotenborg, în sistemul de stat, iar premisele sale au fost să îmbunătăţească viaţa oamenilor, să găsească un echilibru între muncă şi viaţa personală şi să crească productivitatea. Datorită succesului său, această practică s-a extins şi în sistemul privat.
În opinia psihologului Dan Ivănescu, președintele Asociației Sănătate Mintală pentru Calitatea Vieții, românii ar fi pregătiţi să facă această schimbare, poate mai pregătiţi decât au fost scandinavii, deoarece noi punem accent mai mult pe emoţional, iar orice schimbare venită în avantajul nostru acţionează ca un impuls sau o motivaţie.
“Să ne aducem aminte la şcoală, când profesorii ne promiteau că ne dau drumu mai repede de la oră, dacă îndeplinim câteva sarcini. Chiar dacă păream plictisiţi sau obosiţi, la auzul acestei veşti, imediat găseam resurse să ne atingem scopurile şi să devenim chiar mai productivi. Acelaşi tip de mentalitate din copilările funcţionează şi când devenim adulţi”, declară specialistul.
Mai fericiţi în viaţa personală
În contextul în care ultimele studii arată că românii sunt printre cei mai nefericiți din Uniunea Europeană, Dan Ivănescu crede că programul de 6 ore ne-ar ajuta să devenim mai fericiți în viața personală, nu doar mai productivi la muncă.
“Un astfel de program mai concentrat, ne-ar oferi posibilitatea să acordăm acele 2 ore în plus pe zi familiei, vieții personale și am fi mai mulțumiţi de noi deoarece am reuși să obținem rezultatele dorite într-un timp mai scurt. Să nu uităm că la ora actuală, ocupăm locuri fruntașe în UE în ceea ce privește numărul de ore lucrate, dar trăim mai prost, din punct de vedere financiar, decât restul europenilor. Trebuie să admitem, odată pentru totdeauna, că modul în care muncesc românii este unul deficitar, avem tradiția în a sta multe ore la muncă, dar munca efectivă este mult mai mică. Dacă se va implementa noul model, cred că vom ajunge să apreciem mai mult timpul petrecut la muncă și l-am trata mult mai responsabil”, declară psihologul.
Programul de lucru de 15 ore pe săptămână gândit pentru 2030 va fi fezabil dacă tehnologia și mentalitățile vor evolua concomitent, este de părere Dan Ivănescu.
Tema numărului optim de ore de lucru a tot fost dezbătută, în decursul istoriei, de diverși specialiști, iar acum 85 de ani, economistul John Maynard Keynes afirma că în anul 2030 numai adevărații “workaholics” vor munci mai mult de 15 ore pe săptămână.
“Dacă tehnologia va avansa destul de mult, nu va mai fi nevoie să alocăm atât de multe ore. Desigur, există și reversul medaliei, iar unii manageri vor da angajaților și alte sarcini dacă aceștia le vor termina în cele 3 ore de lucru pe zi. Din acest punct de vedere, nu putem anticipa evoluția, deoarece ține de cum vor evolua mentalitățile societății peste un deceniu sau două. Momentan, suntem destul de departe de tipul de mentalitate despre ca ne vorbea domnul Keynes”, președintele Asociației Sănătate Mintală pentru Calitatea Vieții.