Credea că dacă renunţă la politică va sta liniştit, însă Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, are, în continuare, mari probleme cu legea.
![mazare | Secunda Tv sursa foto Facebook Radu Mazare](https://www.secundatv.ro/base/media/2015/12/mazare-387x290.jpg)
Astfel, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie anunţă, miercuri, trimiterea în judecată a lui Radu Mazăre pentru luare de mită.
Este vorba despre un al treilea dosar al lui Mazăre, în care este acuzat că a încasat şpăgi de milioane de euro de la reprezentanţii unor societăţi comerciale.
Conform procurorilor DNA, în perioada 2006-2009, Mazăre a încasat aproape 2 milioane de euro de la reprezentanţii a două societăţi comerciale pe care i-a ajutat să obţină documentaţiile de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall.
În perioada 2008-2014, Mazăre a încasat peste 7 milioane de euro de la Martin Eduard Stelian pentru a-l ajuta pe administratorul Polaris M Holding SRL să câştige o licitaţie pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului.
Nu în ultimul rând, între 2006 şi 2013, Mazăre a participat la încheierea a 12 contracte între Primăria Constanţa şi o societate comercială condusă de bunul său prieten, Sorin Strutinsky. Valoarea totală a contractelor era de peste 6 milioane de lei, iar procurorii DNA susţin că Mazăre a obţinut foloase necuvenite de pe urma acestei afaceri, respectiv servicii de promovare a imaginii sale şi a intereselor sale electorale.
În acest dosar, Mazăre a fost pus sub control judiciar şi este acuzat, în mod oficial, de 3 infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi conflict de interese în formă continuată (12 acte materiale).
9 inculpaţi
În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată Sorin Strutinsky (control judiciar; 3 infracţiuni de complicitate la luare de mită), deputatul Martin Eduard Stelian (stare de libertate; dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu), Gabriel Marius Stan, viceprimar al municipiului Constanţa (stare de libertate; abuz în serviciu), dar şi alţi funcţionari ai Primărie (Tudoriţa Tolea, Doru Aurelian Harpalete, Alina Pavel, Ghiulnihal Mutalâp, Sorina Laura Oprea), toţi pentru abuz în serviciu. Cu Mazăre, 9 inculpaţi.
3 dosare la 3 instanţe: CAB, ÎCCJ şi Tribunalul Constanţa
Fostul primar al Constanţei a mai fost acuzat de 3 infracţiuni de luare de mită, două de conflict de interese şi abuz în serviciu într-un prim dosar trimis spre judecare în 28 octombrie 2008, privind retrocedarea ilegală a unor terenuri de pe faleza Mamaia, cu un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro.
Până acum, Curtea de Apel Bucureşti nu a dat nicio sentinţă în acest dosar care se judecă de peste 7 ani.
Un al doilea dosar, în care Mazăre este acuzat de 4 infracţiuni de abuz în serviciu privind terenuri subevaluate, a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, în 3 aprilie 2015.
Cel de-al treilea dosar – de astăzi – a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție.